Un bărbat de 28 de ani a furat un autoturism parcat, profitând de faptul ca acesta era deschis. După ce a condus doar câțiva metri, a lovit mai multe mașini parcate. Din fericire, nu au existat victime rezultate in urma accidentului.
Un martor care a asistat la întregul eveniment a încercat să-l oprească pe autorul furtului și să-l scoată din mașină, însă a fost lovit cu pumnii în față de către bărbat. În urma agresiunii, autorul a fugit de la locul incidentului.
Polițiștii de ordine publică l-au identificat la scurt timp pe autor. Acesta a fost testat, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
In urma verificărilor s-a stabilit faptul că autorul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Polițiștii au deschis un dosar penal.
Acest individ este cunoscut de către organele de cercetare penală deoarece au existat numeroase sesizări ale cetățenilor din cartierul Oituz și in trecut pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice sau alte fapte. În prejma Crăciunului același individ umbla “în costul lui Adam” prin Baia Mare, fiind fotografiat cum îl vedeti.
Sursa foto: BaiaMareTv.ro