BREAKING NEWSEveniment

POLIŢIA AVERTIZEAZĂ: Nu transferați bani ca urmare a unor mesaje primite pe telefon!

Poliţiştii maramureşeni atrag din nou atenţia asupra faptului că este important să fiţi precauţi în momentul în care vă sunt solicitate diferite sume de bani, prin mesaje, apeluri telefonice sau e-mailuri! Metode din ce în ce mai diverse sunt folosite pentru a profita de buna-credinţă şi a păgubi! Poveştile emoţionante, care vă determină să efectuaţi transferuri trebuie verificate, chiar şi atunci când par a veni din partea unor prieteni!

Ieri, 12 martie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi despre comiterea unei înşelăciuni. Din primele verificări a reieşit faptul că victima ar fi primit mesaje prin intermediul unei aplicaţii de socializare de la o pretinsă cunoştinţă, prin care i se solicita de urgenţă suma de 2.537 de lei. Crezând că vorbeşte cu prietena sa, victima ar fi transferat banii în contul comunicat, ulterior realizând că a fost înşelată.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări în vederea documentării activităţii infracţionale, identificării autoprilor şi dispunerii măsurilor legale.

Te-ar putea interesa si

Judecătorii au decis încarcerarea imediată a primarul fugar Cherecheș în Penitenciarul din Gablingen

Vasile Dale

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al Variantei ocolitoare a municipiului Baia Mare

Vasile Dale

Manifestări prilejuite de sărbătorirea a 50 de ani de la înființarea primului club de handbal din România

Redactie

1 mesaj

mo martie 13, 2025 at 4:03 pm

„POLIŢIA AVERTIZEAZĂ” – alo, politia, nu mai bine puneti la punct un sistem de raportare/identificare a celor care se dedau la astfel de fapte? ah stai, nu sunteti platiti suficient de bine sa va dati interesul sa faceti asa ceva.. suntem pe cont propriu…STIM!

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.