Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Activitățile preventive, o prioritate a jandarmilor maramureșeni

Luna martie a fost o perioadă încărcată pentru jandarmii maramureșeni care au desfășurat săptămânal activități preventive atât în unitățile de învățământ, cât și outdoor, în natură, împreună cu elevii.

Peste 300 de copii aparținând Școlii Gimnaziale ,,Vasile Alecsandri”, Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Ioan Cuza”, Liceului Teoretic ,,Emil Racoviță” Baia Mare și Colegiul Economic ,,Pintea Viteazul” din Cavnic, au fost doar o parte dintre beneficiarii orelor de prevenție derulate de jandarmi.

Ca de fiecare dată, elevilor le-au fost prezentate principalele fapte antisociale, răspunderea legală ce derivă din aceste fapte, dar și modul în care tinerii pot solicita ajutor în caz de nevoie.

Copiii au aflat ce presupune ,,legitimarea unei persoane” și cine are dreptul să solicite acest lucru, ce este un ,,agent constatator” sau ce măsuri se iau față de o persoană care manifestă un comportament agresiv.

Totodată, jandarmii au subliniat importanța semnalării oricăror ilegalități organelor de ordine, temă care a născut dezbateri interesante și foarte constructive. Elevii și-au imaginat situații ipotetice, au adresat întrebări iar jandarmii le-au oferit răspunsuri și soluții.

Activitățile în natură au fost, de asemenea, foarte interesante pentru cei mici, ele având rolul de a-i sensibiliza pe aceștia cu privire la protejarea mediului înconjurător, la păstrarea curățeniei în natură dar și de a-i determina să adopte un stil de viață sănătos. Practicarea unui sport sau simplele drumeții pe munte au fost alternativele oferite de jandarmii montani la jocurile pe calculator sau la petrecerea timpului în fața televizorului.

Ca de fiecare dată, timpul a fost insuficient pentru a răspunde tuturor întrebărilor copiilor, însă le-am promis că o să ne revedem cât de curând.

Mulțumim dragi copii pentru interesul și căldura cu care ne primiți de fiecare dată.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT