Maramuresul IstoricRecomandate

SALVAMONT: Acțiune de căutare-salvare a unui ucrainean bolnav aflat la o stână. A fost solicitat elicopterul de la Jibou – actualizare

Acțiune de căutare – salvare a SPJ Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, în m-ții Maramureșului pentru găsirea și recuperarea unui cetățean ucrainean de 29 ani, care se află de câteva zile în munți, a fost ajutat să ajungă la o stână părăsită de alți 4 cetățeni ucraineni care au trecut azi noapte în România, aceștia coborând spre baza muntelui pentru a da alarma.
Din spusele celor patru, ucraineanul lăsat la stână nu mai are provizii și este în stare avansată de hipotermie, cu degeraturi, nemaiputându-se deplasa. Starea lui este extrem de rea.
Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș a plecat la baza muntelui unde vor face joncțiunea, ca de fiecare dată, cu un echipaj al Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmației.
Până atunci însă a fost solicitat elicopterul de la POA Jibou care într-un timp extrem de scurt de la anunțarea operațiunii de salvare a decolat pentru a duce în munte un salvator montan și pentru a încerca recuperarea și extragerea rapidă a ucraineanului, dat fiind faptul că timpul de zbor este limitat din cauza întunericului.
În cazul în care nu se reușește extragerea cu ajutorul elicopterului echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș împreună cu echipa Poliției de Frontieră vor face misiunea pedestru pentru salvarea ucraineanului.

ACTUALIZARE

Din cauza plafonului foarte jos și a lăsării întunericului misiunea elicopterului a trebuit să fie întreruptă. La caz se deplasează pedestru echipa Salvamont Maramureș împreună cu colegii de la Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte. Acțiunea va dura până spre dimineață.

Ucraineanul de 29 ani a fost găsit.

Tânărul prezența stări de vărsături, amețeli și acuză dureri ale membrelor inferioare de la degerături, aflându-se în incapacitate de a se deplasa. De asemenea era în hipotermie, epuizare fizică avansată (nu a auzit elicopterul pentru că dormea profund datorită epuizării)

I-a fost acordat primul ajutor, a fost pregătit și extras pedestru cu ajutorul targii roll-up pe o porțiune de 4 km și jumătate după care cu ajutorul autospecialei Salvamont Maramureș a fost coborât la baza muntelui.

Acolo a fost preluat de echipajul medical al Ambulanței Maramureș venit în sprijin. Acțiunea a durat undeva la 10 ore, tânărul ucrainean fiind stabilizat și în drum spre unitatea medicală.

Te-ar putea interesa si

AU PRINS HOTUL CE NU ERA HOT: TELENOVELA CU O MASINA DE 70.000 DE EURO CE ERA DECLARATA FURATA (FOTO)

Vasile Dale

Consilier local USR, Horia Buhan: Baia Mare, CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ la risipirea banului public

Vasile Dale

OCNA ȘUGATAG – Activitățile polițiștilor au condus la reținerea unui bărbat cercetat pentru infracțiuni comise cu violență

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.