BREAKING NEWSTara Lapusului

Primăria Coroieni anunță înscrierea în Programul Rabla pentru sobe


După data limită de 11.04.2025, până la care primăriile se pot înscrie în program, Administrația Fondului pentru Mediu va analiza dosarele depuse și se vor încheia contractele de delegare, urmând ca AFM să publice lista primăriilor care au încheiat contracte de delegare. Pentru fiecare comună înscrisă în program Administrația Fondului pentru Mediu va aloca suma de 560.000 lei.

Ulterior se va deschide o sesiune de înscriere pentru solicitanţii (personane fizice) care doresc să se înscrie în program.

Finanţarea se acordă unui solicitant în procent de 70% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA. Contribuţia proprie a beneficiarului este de minimum 30% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului.

În cadrul programului sunt eligibile:

aparatele pentru încălzirea locuinţelor, alimentate cu combustibil solid sub forma lemnelor pentru foc, a peleţilor şi a brichetelor, respectiv:

  • sobe;
  • termosobe;
  • şeminee;
  • termoşeminee;
  • coşul de fum ceramic sau metalic cu perete dublu, însoţit de certificat de garanţie şi declaraţie de performanţă;
  • serviciile de instalare/montaj a/al aparatului pentru încălzire şi a/al coşului de fum.

Documentele necesate sunt următoare:
– actul de identitate al solicitantului de finanţare, valabil la data depunerii cererii de finanţare;
cerere de finanţare;

– certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de finanţare, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de finanţare;

– certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de finanţare de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de finanţaret;

– extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data depunerii cererii de finanţare din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului de finanţare asupra imobilului;

– declaraţia pe propria răspundere a solicitantului de finanţare din care să reiasă că nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

– acordul coproprietarilor privind participarea în cadrul programului, în situaţia în care imobilul este deţinut în coproprietate;

Te-ar putea interesa si

NEACORDARE DE PRIORITATE: Tânăr băimărean accidentat grav pe o trecere de pietoni din Cluj

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO DOCUMENTE: ADEVĂRATA FAȚĂ A POLIȚIEI DIN MARAMUREȘ (2) – Trei patrule de ordine publică în Baia Mare pentru 140.000 de locuitori. Sute de furturi și tâlhării, jumătate fără autori

Vasile Dale

FOTO: Coadă de 200 de metri la intrarea în Spitalul Județean de Urgenţă din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.