BREAKING NEWSImportant

RUTIERE: Poliţiştii maramureşeni veghează la siguranţa traficului rutier. Constatări de natură penală

La data de 4 aprilie a.c, în jurul orei 16.00, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control în traficul rutier, polițiștii din Ocna Șugatag au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe raza localitășii Budești, fără a avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

La volanul autoturismului polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspcetul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.

Polițiștii sublinează importanța respectării legislației rutiere și atrag atenția asupra riscurilor la care se expun cei care conduc fără permis, atât din prisma legislației penale, cât și a riscului de a fi implicați în accidente rutiere.

*****

În cursul zilei de ieri, poliţiştii maramureşeni şi-au concentrat atenţia în continuare în scopul asigurării unui trafic rutier în siguranţă şi pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, între orele 09.00 – 11.00, poliţiştii din Ocna Şugatag au organizat şi executat o acţiune în traficul rutier.

În scopul prevenirii şi combaterii unor situaţii de risc, precum şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă teritorială, poliţiştii au legitimat 25 de persoane şi au efectuat verificări în rândul a 19 autovehicule oprite în trafic.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat opt sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.645 de lei.

În acelaşi scop au acţionat şi poliţiştii din Vișeu de Sus, în intervalul orar 14.00-16.00.

Poliţiştii au legitimat 41 de persoane şi au verificat 32 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 9.500 de lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reţinut un certificat de înmatriculare și au ridicat un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare,

Demersul polițiștilor în acest sens este unul continuu, astfel că zi de zi suntem pe drumurile publice din judeţ.

Te-ar putea interesa si

IMAGINI SCANDALOASE / ACTUALIZARE 2 – Bărbat lovit de mașina Poliției de Frontieră și târât în șanț de polițiști! Instituția are altă variantă. Ce spune IPJ Maramureş. Care este poziţia SNPR DECUS

Vasile Dale

POIENILE DE SUB MUNTE; O persoană a fost reținută pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate ieri de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Redactie

EXCLUSIV VIDEO – Paranghelie în vreme de pandemie la Coltău: ”Vă așteptăm 🍾🍾🍾alături de primarul nostru Csendes Lajos”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.