Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: Vizat de ample acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice este Ocolul Silvic Vișeu de Sus (FOTO)

În cursul acestei săptămâni, polițiștii sunt angrenați în ample activități, pe raza județului Maramureș, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația din domeniul silvic.

Astfel, începând de astăzi, 7 aprilie, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol – IGPR, împreună cu polițiști specializați în domeniul silvic din cadrul I.P.J. Maramureș și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Naționale, desfășoară activități specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale asociate cu exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialelor lemnoase.

Activitățile vizează verificarea respectării dispozițiilor legale de către agenții economici și reprezentanții ocoalelor silvice.

Scopul acțiunii îl reprezintă prevenirea respectiv combaterea tăierilor fără drept de arbori și dispunerea măsurilor legale față de persoanele care se abat de la prevederile legale.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT