În această dimineață pe drumul județean care leagă localitățile Ruscova de Poienile de sub Munte s-a produs un accident de circulație, soldat cu ranirea a doua persoane.
Din primele informații se pare că în evenimentul rutier a fost implicată o autospeciala de poliție aflată în patrulare. Două persoane, ambii polițiștii, au fost răniți în urma acestui eveniment. Victimele au fost preluate de echipajele medicale SMURD și Ambulanță, fiind transportați la spitalul din Viseu de Sus
Ce spune Poliția
În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe D.J. 187, în comuna Ruscova.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că în jurul orei 06:10, o autospecială de poliție ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi ajuns în șanțul din partea dreaptă și ulterior ar fi intrat în coliziune cu un podeț.
În urma impactului o femeie în vârstă 31 de ani, agent de poliție, care se afla în autospecială în calitate de pasager, a suferit leziuni corporale.
Conducătorul autospecialei, un agent de poliție în vârstă de 27 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind zero.
Ambii au fost transportați la spital pentru investigații medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitatea împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerii măsurilor legale.

2 mesaje
Schimburile prea multe de noapte, lipsa repausului corespunzator…
Da… sigur, sau tiktoku’ la maxim la volan.. lasă-ne cu vrăjeli de oboseală și schimburi de noapte. Nu știți cum să o mai fentați, fără nici un fel de jenă.