Clubul C. S. O BORȘA, Secția – Hand to hand fighting, sub îndrumarea domnului antrenor Timiș Bogdan, a participat în data de 26 aprilie 2025 , cu un lot de 13 sportivi la cea de-a IV-a ediție a competiției sportive: „#FSA &#MMA #Kenshinkan ”, competiția sportivă a avut loc în orașul Bicaz, Județul Neamț.
În deschiderea oficială, întreaga sală a păstrat un moment de reculegere în memoria Maestrului Masutatsu Oyama, fondatorul stilului Kyokushin Karate, la împlinirea a 31 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Acest gest solemn a fost un omagiu adus celui care a inspirat generații întregi de luptători din întreaga lume, o amintire vie a valorilor de disciplină, curaj și respect care ne călăuzesc.
La această gală sportivă și-au dat întâlnire 17 cluburi din județele: Neamț, Bacău, Brașov, Maramureș,Harghita, Suceava, Vaslui, precum și un club sportiv venit special din Republica Moldova, un semn al unității și prieteniei care depășește granițele.
Au fost înscriși în concurs 237 sportivi, care au disputat 371 de meciuri pe trei regulamente diferite: SUBMISSION, KNOCKDOWN și KICKBOXING , toate desfășurate în format de full contact.
Sportivii Clubului C.S.O BORSA au obținut următoarea performanță
1.Petrescu Marco – Loc I Submission , Locul III – Knock Down
2.Sandru Damian – Locul I Submission , Locul II – Knock Down
3.Mit Adonis – Locul I – Submission , Locul II-Knock Down
4.Mit Darius – Locul I – Knock Down, Locul II-Submission
5.Tomoiaga Eduard – Locul I -Knock Down, Locul II-Submission
6.Protiuc David – Locul I – Submission , Locul III-Knock Down
7.Furtos Ianis – Locul II-Submission , Locul II-Knock Down
8.Furtos Cristian – Locul III-Knock Down
9.Timis Eduard – Locul II-Submission , Locul III-Knock Down
10.Salvari Alexandru – Locul II-Submission , Locul II-Knock Down
11.Tomoiaga David – Locul II-Knock Down
12.Tomoiaga Vlăduț – Locul II-Knock Down
13.Duceac Sebastian – Locul II-Knock Down












