BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Încă un tânăr prins cu substanțe interzise de către jandarmi în Parcul Dacia

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni jandarmii maramureșeni au surprins un tânăr care avea asupra sa și consumase substanțe interzise, azi-noapte au întâlnit o situație similară.
În jurul orei 2.00, doi bărbați au fost surprinși consumând băuturi alcoolice în zona Parcului Dacia din Baia Mare. În timp ce bărbații erau legitimați, unul dintre jandarmi a observat pe pachetul de țigări al unuia dintre ei o pungă ce conținea o substanță vegetală, solidă, de culoare verde-oliv cu miros înțepător. Tânărul, în vârstă de 24 de ani a recunoscut că este o substanță interzisă, îi aparține și o folosește pentru consum propriu.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Baia Mare unde au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de deținere de substanțe interzise, faptă prevăzută de Codul Penal.
Jandarmeria Maramureș atrage atenția asupra faptului că deținerea de substanțe interzise este infracțiune și se pedepsește conform legii. De asemenea, îndemnăm tinerii să nu caute relaxarea în consumul de astfel de substanțe întrucât consumarea acestora poate fi fatală.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Panică în Baia Mare! Toţi pompierii trimişi la hotel Mara

Redactie

Trei ucraineni au trecut înot râul Tisa. Unul în stare de inconştienţă a fost transportat la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației. Din păcate a decedat (ACTUALIZARE)

Redactie

Prins de două ori beat la volan: Fostul primar din Leordina condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului. Avea 1.68 g/l alcool pur în sânge

Vasile Dale

3 mesaje

Aurel mai 4, 2025 at 8:26 am

Nu exista nici un caz in lume in care a murit careva de la substanta Verde oliv cu miros intepator

Raspunde
dan mai 5, 2025 at 7:28 am

Aurel, nu a murit nimeni spontan, dar e clar ca drogurile duc la stari care la rindul lor produc efecte negative, fie la volan, fie in mod direct. Si nu e o scuza cind un drogat face un accident in care altii sufera.

Raspunde
Aurel mai 20, 2025 at 7:04 am

Dar nu era la volan respectivul. Era in parc la Dacia

Raspunde

Răspunde-i lui Aurel Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.