Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

INFORMARE METEOROLOGICĂ: Vreme rea până duminică seara

INFORMARE METEOROLOGICĂ pentru intervalul 16 mai, ora 10 – 18 mai, ora 20. Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, răcire accentuată, intensificări ale vântului.

Vor fi averse, vineri în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică a țării. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.

În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie 10…15 cm).

Vremea se va răci din nou, iar vineri și sâmbătă valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 20 de grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, îndeosebi sâmbătă și duminică. Vor fi viteze în general de 40…60 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT