BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Lapusului

ACCIDENT LA TÂRGU LĂPUȘ: O șoferiță a intrat în coliziune cu o căruță. Șase persoane au ajuns la spital

Aseară, în jurul orei 21.50, polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că în localitatea Târgu Lăpuș a avut loc un accident de circulație, soldat cu victime.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că o tânără de 21 de ani a condus un autoturism pe strada Liviu Rebreanu din localitate, iar la un moment dat ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de un tânăr de 34 de ani.

În urma impactului, a rezultat rănirea a șase persoane, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Atât conducătoarea auto, cât și conducătorul atelajului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.

****

ACȚIUNI PENTRU DEPLASĂRI ÎN SIGURANȚĂ

Ieri, 30 mai a.c., atât polițiștii din Sighetu Marmației, cât și cei din Baia Sprie au acționat pe drumurile publice din zona de competență în vederea asigurării unui trafic rutier sigur.

În intervalul orar 13.00-15.00, polițiștii din Sighetu Marmației au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmi și polițiști de frontieră, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au verificat documentele personale a 77 de persoane și au controlat 42 de autovehicule oprite în trafic.

Constatând abateri de la prevederile legale, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

Totodată, ca măsuri complementare, a fost reținut un certificat de înmatriculare, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost indisponibilizate 4 pachete țigarete de proveniență ucraineană și suma de 80 de lei.

În intervalul orar 15.30-19.00, polițiștii din Baia Sprie au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere, verificarea respectării semnificației culorii semaforului electric aflat în funcțiune, precum și a respectării regulilor de circulație de către pietoni.

Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 8.000 de lei.

De asemenea, trei conducători auto au fost scoși din trafic, fiindu-le reținute permisele de circulație pentru o perioadă de 30 de zile.

Patru autoturisme au fost oprite din a circula, fiind reținute tot atâtea certificate de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.

Te-ar putea interesa si

Sindicatul din invățământul preuniversitar “Spiru Haret” Maramureș, prezent la protestele de stradă din Cluj

Redactie

TRAGEDIE LA BORŞA / ACTUALIZARE: Un bărbat de 56 de ani din Borşa şi-a pierdut viaţa după ce tractorul s-a răsturnat peste el

Vasile Dale

Un cioban i-a făcut României reclamă vizionată de milioane de oameni. Zilele trecute, a murit în războiul din Ucraina

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.