Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VIDEO: Maramureșean prins în trafic cu jumătate de milion de țigarete tocmai în Târgu Jiu

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 iunie a.c., în urma unei acțiuni de control desfășurate în trafic de reprezentanții Direcției Regionale Antifraudă Târgu-Jiu, a fost identificată o autoutilitară, condusă de către un bărbat de 39 de ani, din județul Maramureș, care transporta 500.000 de țigarete care nu aveau aplicate timbre de marcaje fiscale.

Cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, care desfășoară activități specifice de cercetare penală sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, faptă prevăzută și pedepsită de Codul fiscal.

Țigaretele au fost indisponibilizate, iar autoutilitara a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, pe numele bărbatului de 39 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt cooperează permanent cu instituțiile partenere pentru combaterea evaziunii fiscale și a comerțului ilicit cu produse accizabile.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT