BREAKING NEWSImportantNational

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU ADMITEREA LA PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER PROFESIONAL PENTRU FORMAREA OFIȚERILOR DE POLIȚIE

Inspectoratul de Poliţie Județean Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, strada 22 Decembrie, nr. 37, recrutează candidați pentru concursul de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, învățământ cu frecvență, organizat în anul 2025 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Pentru concursul de admitere organizat în acest an la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor ”Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, au fost scoase la concurs un număr de 100 de locuri.

La concursul de admitere pot participa absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată, precum și absolvenţii cu diplomă de licenţă ai ciclului I de studii universitare – studiile universitare de licenţă cu durata de minim 4 ani (240 de credite de studiu transferabile) și care nu au absolvit anterior un program/curs de formare inițială a personalului Ministerului Afacerilor Interne.

Înscrierile se efectuează până la data de 1 august 2025, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică prin completarea și depunerea Cererii-tip de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, respectiv [email protected], iar depunerea dosarelor de recrutare se realizează până la data de 12 august 2025 la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Maramureş.

Toate informațiile legate de oferta educațională, condițiile de recrutare și documentele necesare înscrierii se regăsesc pe pagina oficială a Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, accesând link-ul www.mm.politiaromana.ro./cariera/admitere.

De asemenea, pentru informații suplimentare vă puteți adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, la numărul de telefon 0262-207.711.

Te-ar putea interesa si

Social-democrata Liliana Moga a fost învestită în funcția de subprefect al județului Maramureș

Vasile Dale

SINGURUL MEDIC ESTE ÎN CONCEDIU: SUSPECTUL DUBLEI CRIME DE PE STRADA GĂRII VA FI EXPERTIZAT PSIHIATRIC ABIA SĂPTĂMÂNA VIITOARE

Vasile Dale

FOTO: Țigări din Duty Free și din Republica Moldova descoperite într-o casă nelocuită

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.