Misiune contra cronometru ale echipajelor SMURD din Borșa pe pârtia olimpică. În ajutorul acestora a fost solicitat un elicopter din Oradea.
Un bărbat este resuscitat, totul după ce, în condiții deodcamdată neclare, s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina de teren în apropierea telegondolei.
Actualizare
Din primele informații la volanul mașinii se afla un angajat de la telegondolă. inițial în mașină se mai aflau patru persoane, care au coborât înainte de a se produce accidentul.





Șoferul este rănit grav, intubat, cu traumatisme severe a cap, după ce a fost aruncat din mașină.
A fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.


ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ
La data de 2 iulie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că la Pârtia Olimpică, lângă lacul de acumulare, a avut loc un incident.
Din primele verificări efectuate polițiștii au identificat un tânăr de 28 de ani și au stabilit că în timp ce conducea un autoturism, în aval, pe Pârtia Olimpică Borșa, la un moment dat s-ar fi răsturnat și s-ar fi rostogolit până în apropierea unui lac de acumulare.
Tânărul a suferit leziuni corporale, astfel că a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.
2 mesaje
Bani și echipamente irosite de la buget, din banii noștri. Borșenii, acești retardați ai planetei, ar trebui să fie direct salvați cu buldozerul, prin îngropare cu Jipul pe pârtia pe care se dau, chiar de încă n-o dar ortu’
Ceva de neînchipuit câtă lipsă de creier în partea aia de poveste a țării.
Poate și tu ai destul retardați acolo de unde ești, dar asta nu mă face să te bag în aceeași oală cu ei…sau ți-ar plăcea? Poate chiar ești…altfel ai fi avut o brumă de empatie pentru un tânăr care se luptă să trăiască. Îl cunoști? Dacă l-ai fi cunoscut poate ai fi tăcut din gura, dar nu, tu ești perfect, nu ai făcut greșeli niciodată…poate, totuși, ai tăi au greșit când te-au conceput…sau erau beți…