O realitate șocantă iese la iveală dintr-unul dintre cele mai sărace colțuri ale României: în Ponorâta, un cătun din comuna Coroieni, 50 de minore sunt gravide. Situația a fost adusă în discuție publică în cadrul unei întâlniri despre incluziune socială, însă autoritățile par să fie copleșite și fără un plan concret. Grav este că nu am putut obține răspunsuri clare de la reprezentanții instituțiilor abilitate, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind transparența autorităților.
In cadrul unei manifestari organizate de Prefectura Maramures, dedicata Programului de Incluziune Sociala inspectorul scolar pentru minoritati, Iuliu Petky, a mentionat public un aspect cutremurator: nu mai putin de 50 de minore din catunul Ponorata, comuna sunt in prezent gravide.
”Am fost într-o vizită de lucru la Coroieni, respectiv școala din Ponorâta și am aflat că avem 50 de minore gravide, dintre care doar trei sunt școlarizate. Ceea ce este și mai grav. După cum bine știți vorbim de o segregare geografică acolo. Pe lângă asta avem o problemă și legată de burse” a spus Iuliu Petky, inspector școlar pentru minorități ISJ Maramureș.
Informatia a generat uimire maxima si am dorit sa aflam mai multe detalii de la cel care a furnizat-o. Insa ni s-a transmis ca doar conducerea Ins Jud Scolar Maramures sau ofiterul de presa le-ar putea furniza . Aceasta pozitie ridica semne serioase de intrebare privind transparenta institutionala si ne-am intrebat: daca realitatea este atat de grava, de ce se evita comunicarea. Asa ca am apelat la conducerea institutiei. Dar, surpriza, aceasta nu detine date oficiale si centralizate despre situatia exacta. Nu exclud insa ca aceasta explozie de cazuri sa fie corelata cu aparitia bursei scolare in valoare de 700 de lei, destinata mamelor minore.
”Noi nu avem această informație în mod oficial, dar știm că situația acolo este gravă. Am și fost informat la momentul 2023 când s-a introdus acest tip de bursă, am avut o discuție cu doamna director de acolo, care mi-a spus că din experiența dânsei situația ca urmare a acestei burse se va înrăutăți și probabil că a avut dreptate” a spus Mihai Pop inspector șef ISJ Maramureș.
Aceasta bursa a fost introdusa cu scopul de a preveni abandonul scolar in randul adolescentelor care devin mame, insa, paradoxal, se sugereaza ca ar fi putut deveni un factor de motivatie financiara in anumite comunitati extrem de sarace.Mai mult, din cele 50 de tinere gravide, doar 3 sunt in prezent inscrise intr-o forma de invatamant, fapt care ridica semne de intrebare cu privire la eficienta masurilor educationale si sociale aplicate in zona. Desi intentia bursei era una pozitiva, se pare ca initiativa a generat efecte nedorite. Inspectoratul Scolar Judetean recunoaste gravitatea fenomenului.
”Este o situație complicată, o situație pe care încercăm să o gestionăm. Ce informații certe și sigure avem astăzi, este faptul că în școală avem 3 eleve care sunt mame și care primesc bursa pentru mame minore atunci când își continuă școala” Mihai Pop inspector șef ISJ Maramureș.
Problema nu este una noua, dar autoritatile par depasite de situatie. Grav este ca, potrivit unor surse din teren, printre aceste minore s-ar afla si fete de doar 12 ani. O astfel de informatie ar trebui sa alarmeze institutiile statului si sa genereze interventii urgente. In schimb, reactiile par intarziate.Intre timp, chiar ieri, s-a anuntat ca aceasta bursa speciala va fi eliminata incepand cu anul scolar 2025–2026.
”În urma primirii acestei informații noi am făcut o adresă către Primăria Coroieni și i-am rugat să ne comunice toate datele de contact și să verifice dacă acel număr de mame minore este real și să ne parvină niște date concrete. Dacă sunt reale le vom consilia sau le vom primi în casele noastre” a spus Silviu Ungur, director DGASPC Maramureș.
Soluția ar fi spune reprezentantul DGASPC Maramureș să se trateze cauzele nu efectele. Iar acest lucru s-ar putea face prin educație sau chiar schimbări legislative într-un proces care necesită timp, având în vedere cutumele etniei rrome. Legea spune că de la 16 ani oricine se poate căsătări cu acordul părinților și încuviințarea judecătoriei, altfel relațiile sexuale cu un minor dacă diferența de vârstă de mai mare de 5 ani sunt considerate violuri.
Cazul Ponorata ramane un semnal de alarma privind nevoia stringenta de educatie sexuala, sprijin social real si masuri adaptate la realitatile din teren, nu doar la statistici sau intenții legislative.
Sursa: PLUS TV Maramureș
ACTUALIZARE – DGASPC Maramureș
Având în vedere informațiile apărute recent în spațiul public referitoare la o situație îngrijorătoare semnalată în comunitatea de etnie romă Ponorâta (localitatea Vălenii Lăpușului, comuna Coroieni), unde ar fi fost identificate aproximativ 50 de cazuri de minore însărcinate, precizăm următoarele:
DGASPC Maramureș tratează cu maximă seriozitate și responsabilitate aceste informații și, în regim de urgență, a solicitat autorităților locale din comuna Coroieni transmiterea unor date detaliate pentru fiecare caz identificat – inclusiv vârsta minorelor, situația familială, accesul la servicii medicale și educaționale, precum și întocmirea anchetei sociale complete pentru fiecare minoră însărcinată.
În măsura în care informațiile apărute se confirmă, DGASPC Maramureș va interveni prompt, prin:
- oferirea de servicii de consiliere psihologică și socială minorelor și familiilor acestora;
- instituirea de măsuri de protecție specială, acolo unde situația o impune, pentru asigurarea siguranței și a accesului la educație, servicii medicale și alte servicii de specialitate.
Subliniem faptul că, până în acest moment, DGASPC Maramureș nu a primit nicio sesizare oficială privind astfel de cazuri înregistrate în comuna Coroieni, informațiile fiind făcute publice săptămâna trecută, în cadrul unei reuniuni interinstituționale, de către un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
DGASPC Maramureș colaborează cu toate instituțiile abilitate, pentru identificarea soluțiilor optime și a măsurilor care răspund cel mai bine nevoilor minorelor, în conformitate cu principiul interesului superior al copilului.
Reiterăm angajamentul instituției noastre de a acționa prompt, profesionist și cu responsabilitate în fața oricărei situații care poate afecta dezvoltarea sănătoasă și în siguranță a copiilor din județul Maramureș.
4 mesaje
Daca le place plua
La cat mai multi asistați sociali și votanți PSD!!!
Acolo-i prefectu… sinecurist peeseedist. Provine din asistență socială, numa că una îi s-o faci ca boieru, la oraș… și alta e în cel mai uitat sat din Maramu… sau Sălaj… sau Cluj? Dom’ prefect… unde crezi că-i Ponorâta asta… sau Pojorâta…, ha? Iar dacă miroase cu iz penal… acolo-i pretinu… fost procuror… pensie babană… Ia caută de-un viol, dom procuroare (fost)!
…și l-ați trimis acolo pă amărâtu de Iuliu Petky… Ăla de când și-o pierdut patronul spiritual, pă Negruț de la CSS (altă gaură plină de sinecuriști) își tăt caută și el săracu de-o echipă. Mere acolo… de ce dă? De tri generații într-una singură! …… Acolo e nevoie de puțină educație băi!!! Și până se prinde ceva de copiii ăia, duceți-le un camion de prezervative…. de la PeeSeeDee… că aveți destule. La pesedeu se practică la greu amantlâcul, așa că aveți de unde. Și să mai puie și dom’ procuror osu la treabă, că-i tânăr… pensie specială… după bujet…