BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO: Accident cu trei persoane rănite pe DN18 în Borșa

La data de 19 august a.c., în jurul orei 10.20, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, pe raza localității Borșa.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce o tânără, de 30 de ani, conducea o autoutilitară nu ar fi păstrat distanța laterală corespunzătoare față de un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, care circula pe sensul opus, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și a doi pasageri în vârstă de 17, respectiv 50 de ani. Atât conducătorul auto, cât și pasagerii au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cazul ambilor conducători auto, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ. Polițiștii efectuează cercetări cu privire la stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Te-ar putea interesa si

S-a dat sentinţa în cazului accidentului mortal din Satu Mare. Vinovat este un bărbat din Tăuţii Măgherăuş

Redactie

Doi refugiaţi ucraineni rătăciţi, găsiţi de salvamontişti şi de poliţişti de frontieră

Redactie

INCIDENT GRAV: Patrulă de poliție snopită în bătaie la Berbești în miez de noapte. Unul are nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale

Vasile Dale

1 mesaj

Justiție și dreptate august 19, 2025 at 10:19 pm

Sunt prea multe permise luate cu euro in Borsa Maramureș,vin uni pe contrasens in curbă de-abia mai pot evita un dezastru ,parca ar fi tot drumul propriu pentru acesti DEF !!!!

Raspunde

Răspunde-i lui Justiție și dreptate Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.