Important

POLIȚIȘTII MARAMUREȘENI AU ACȚIONAT ÎN ZONELE INTERSECȚIILOR CU CĂILE FERATE: 73 conducători auto verificați

Ieri, 23 septembrie a.c., 20 de polițiști au acționat în zona căilor ferate din mai multe localități ale județului pentru a preveni și combate faptele ilegale săvârșite de conducătorii auto. Pe tot parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 73 de autoturisme care circulau pe drumurile publice.

Din 50 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în baza prevederilor O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, 5 dintre acestea au fost pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată. De asemenea, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce față de doi conducători auto și au reținut un certificate de înmatriculare.

Amintim faptul că vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute mai sus, sau după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.

Atragem atenția asupra faptului că în situația nerespectării regulilor de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată care este prevăzută cu bariere sau semibariere, măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce se aplică pentru o perioadă de 120 de zile, iar dovada înlocuitoare a permisului de conducere este fără drept de valabilitate.

Manifestați atenție sporită atunci când vă apropiați de intersecțiile cu căile ferate și respectați regulile de circulație pentru a evita evenimentele neplăcute.

Te-ar putea interesa si

Doi maramureşeni s-au ales cu ordine de protecție provizorii pentru agresiunea soţiilor

Redactie

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Deficitul bugetar este o problemă reală pe care guvernul trebuie să o rezolve cât mai repede, pentru a nu pune în pericol fondurile europene pe care România le are la dispoziție. Dar, în goana de a crește veniturile și de a reduce cheltuielile, guvernul omite soluții care ar putea aduce venituri la buget, fără a pune noi taxe înrobitoare pentru profesiile liberale din România.”

Vasile Dale

APRECIERE: Mai mulţi poliţişti ai IPJ Maramureş, felicitaţi într-un cadru festiv pentru întreaga activitate

Vasile Dale

2 mesaje

Misko Falka septembrie 24, 2025 at 8:39 pm

Minciuni o vrut să l pedepsească Pe Vasia Dale.

Raspunde
Misko Falka septembrie 24, 2025 at 8:40 pm

Lo pedepsit pe Vasia Dale.nu o fo nimeni la calea ferată .

Raspunde

Răspunde-i lui Misko Falka Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.