BREAKING NEWSRecomandate

RUTIERE ÎN JUDEȚ: Un bărbat s-a răsturnat cu triciclul electric în Baia Mare, șofer băut prins la volan în Cicârlău. Se continuă acțiunile Blocada, pietoni și șoferi sancționați în Baia Sprie

Triciclurile electrice sunt vehicule și trebuie conduse cu prudență, chiar și în parcări sau pe drumuri scurte! Ieri, 26 septembrie, Poliția municipiului Sighetu Marmației a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui incident în parcarea unui supermarket, de pe strada Avram Iancu.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 36 de ani, care conducea un triciclu electric, ar fi efectuat un viraj la stânga și s-ar fi răsturnat.

În urma incidentului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 69 de ani, pasageră. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul triciclului electric a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

Triciclul electric poate reprezenta un pericol pe trei roți!

Reduceți viteza la efectuarea unor viraje întrucât stabilitatea poate fi afectată la efectuarea unor manevre bruște.

Purtați echipament de protecție – cască și, dacă este posibil, protecții pentru coate/genunchi.

Fiți atenți la ceilalți participanți la trafic! Verificați starea tehnică a vehiculului – frâne, roți, baterie. Evitați transportul de pasageri sau bagaje voluminoase – acestea pot destabiliza triciclul.

*****

A SCHIMBAT DIRECȚIA: de la volan, la spital, după ce polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest

La data de 26.09.2025, în jurul orei 09:45, polițiștii din Cicârlău au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

Testarea cu aparatul etilotest și drug test continuă pe tot parcursul weekendului, așadar nu urcați la volan după ce consumați alcool sau substanțe interzise!

*****

La data de 26.09.2025, polițiștii orașului Ulmeni împreună cu cei și Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa, au organizat o acțiune de tip BLOCADA. Demersul a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a fenomenelor cu impact stradal și a abaterilor de la legislația rutieră.

Astfel, în Ulmeni, Sălsig și Gârdani, în cadrul filtrelor rutiere au fost oprite pentru control aproape 50 de autovehicule și au fost legitimate 57 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale și a fost reținut un permis de conducere.

*****

O altă acțiune de amploare, la Baia Sprie: pietoni și șoferi sancționați cu amenzi de peste 10.000 de lei

Ieri, 26 septembrie, polițiștii din Baia Sprie au instituit alte filtre rutiere, pentru a scoate din trafic persoanele care încalcă prevederile legale și pun în pericol siguranța pe drumurile publice.

Între orele 17:30-20:00, au fost oprite pentru control 25 de autovehicule. Atât conducătorii auto cât și alți participanți la trafic au fost legitimați și verificați.

Atenția polițiștilor s-a îndreptat și asupra acelor pietoni care traversează neregulamentar, în cinci situații fiind luată măsura aplicării de sancțiuni contravenționale.

Alte 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, au fost aplicate pentru alte abateri constatate.

De asemenea a fost reținut un permis de conducere, patru certificate de înmatriculare și trei seturi de plăcuțe cu număr de înmatriculare.

Te-ar putea interesa si

SIGHETU MARMAȚIEI: Bărbat de 41 de ani, plasat sub control judiciar după ce ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție. S-a apropiat prea mult de soția sa

Redactie

ATENŢIE LA NEATENȚIE: Bătrână din Baia Mare, înşelată şi tâlhărită de o femeie care i-a promis pomelnice

Vasile Dale

PERCHEZIŢII LA IEUD: Armă letală, muniţie, trofee de căprior şi cerb şi mai multe kilograme de carne de vânat, ridicate de poliţişti

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.