BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Codrului

Dacă parlamentarii se șterg la fund cu respectarea unei legi NOI DE CE AM RESPECTA-O? ”Aprinderea focului în pădure ESTE STRICT INTERZISĂ”! Jandarmeria Maramureș reacționează (actualizare)

”Toată gașca am fost la cules de ciuperci, dar cel mai plăcut lucru a fost când am fript slănina și am mâncat cu mare, mare poftă!” este mesajul pe care l-a postat mândru UN TATĂ pe rețelele de socializare! Nimic de spus, nimic de comentat. Într-adevăr clipele pe care le petreci cu copiii sunt de neprețuit. Iar acest articol de opinie nu dorește în niciun fel să știrbească aceste momente. Considerăm că putea ”aprinde focul” într-un loc special amenajat și dădea un exemplu educativ inclusiv propriilor copii, dar și următorilor dumnealui din social-medial!

Dar ce ne facem când tatăl este un demnitar al statului român. Parlamentar al României. Când acel tată pur și simplu se șterge la fund cu legea! Legea pe care tot aleșii poporului au votat-o în Parlamentul României. Și chiar dumneata, deputat ”de Chelința”, ales al poporului și trimis în Parlamentul României, nu respecți legea? În acest caz de ce ar respecta o lege un simplu cetățean? De ce să nu ne ducem chiar acum prin pădurile județului și să dăm drumul la prăjeli? Chiar în mijlocul pădurii? Ce ar spune oare jandarmii, pompierii sau pădurarii? Pentru că ei trebuie să intervină în cazul de față.

Cine îl poate amenda pe deputat

Ce ne oprește totuși să nu facem acest lucru și să nu fim ca domnul deputat care încalcă flagrant legile statului român? Culmea este că deputatul a ”și semnalizat” public încălcarea legii. Știți proverbul acela ”dacă ești prost de mic, când ești mare numa’ te joc”? Ei bine se aplică întocmai deputatului de Chelința.

Chiar și în baza fotografiilor postat public de deputatul mai sus menționat, există instituții ale statului român care îl pot sancționa contravențional. Suntem curioși care dintre acestea se vor autosesiza și vor aplica legea. Sau poate dlui deputat i se va face rușine și se va autodenunța. Credem cu tărie că un ales al poporului trebuie să fie un exemplu pentru cei care l-au trimis în Parlamentul României. Dacă o va face noi vom publica și informa cititorii noștri de îndată.

Codul silvic (Legea nr. 46/2008) la articolul 33 alin (1), lit b. – interzice aprinderea focului în pădure sau pe terenurile din apropierea pădurii, dacă nu sunt locuri special amenajate. Amendă: între 1.000 și 3.000 lei, plus răspundere penală dacă în urma acțiunii tale rezultă un incendiu.

Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor la Art. 19 lit. g) – interzice folosirea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; Art. 44 alin. (1) – cei care folosesc focul deschis sunt obligați să respecte regulile stabilite prin normele generale de apărare împotriva incendiilor.

Jandarmeria Maramureș reacționează

Ca urmare a apariției în spațiu public a articolului dumneavoastră și a unor fotografii în care un cetățean ar fi aprins focul în pădure, publicate pe site-ul vasiledale.ro, Jandarmeria Maramureș precizează următoarele:

Potrivit legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, ,,aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita pădurii” este interzisă. În acest sens, reiterăm importanța respectării cadrului legal de către toți cetățenii.

În ceea ce privește fotografiile prezentate, la nivelul Jandarmeriei Maramureș se va efectua o evaluare a împrejurărilor în care s-a produs această faptă, precum și dacă situația prezentată constituie abatere de la normele legale în vigoare. În cazul în care, în urma evaluării efectuate, se va concluziona că acestea constituie abateri de la normele legale în vigoare, se vor lua măsurile legale care se impun în aceste situații.

Ca de fiecare dată, Jandarmeria Maramureș subliniază importanța respectării cadrului legal pentru protejarea naturii și încurajează cetățenii să semnaleze imediat aceste abateri pentru a se lua măsurile legale care se impun.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Un sighetean a dat nas în nas cu ursul strada Valea Cufundoasa. 3 berbeci măcelăriți la Chiuzbaia. Ursul filmat prin sat

Vasile Dale

INTERVENŢII ISU: Şase INCENDII lichidate de pompierii maramureşeni în 48 de ore

Redactie

PERCHEZIŢII LA O LOCUINŢĂ DIN BORŞA / ACTUALIZARE: Mascaţii căutau ţigări de contrabandă. Ce spun poliţiştii (FOTO)

Vasile Dale

8 mesaje

Cetateanul septembrie 28, 2025 at 7:02 pm

Nu tin minte pe vremea comunismului sa fi existat o asemenea reglemetare, adica oamenii ieseau in natura cu familia, prietenii si petreceau timp de calitate !

Raspunde
A.K septembrie 28, 2025 at 7:34 pm

Cetățene, este vorba pur și simplu de legea naturii, nu faci foc în mijlocul pădurii din simplu fapt că la o rafală de vânt, arzi și tu și noi. Atât. Dacă citeai pe vremea lui ceașcă panourile de pe marginea drumului, găseai peste tot acest mesaj. E de fapt la mintea găinilor..

Raspunde
Cetateanul septembrie 28, 2025 at 7:57 pm

Se poate impune obligativitatea unui extinctor . E la mintea cocosului .

Raspunde
Vasile Dale septembrie 28, 2025 at 8:08 pm

Nu tot vorbi prostii! Oriunde în Europa trebuie să respecți niște reguli / legi. Nu le respecți: plătești. Simplu și eficient! Folosește locurile special amenajate. Așa respecți legea și e cel mai sigur

Raspunde
Cetateanul septembrie 28, 2025 at 7:35 pm

S-ar putea modifica legea in asa fel incat cei care fac un mic foc sa fie obligati sa aiba asupra lor un exctinctor etc, chestiuni de bun simt . In forma asta mi se pare un abuz grosolan !

Raspunde
Raul Zah septembrie 29, 2025 at 11:30 am

mai avem multe probleme cu adevarat grave de rezolvat in tara noastra pana sa ajungem sa i amendam pe oamenii care frig o slanina la iarba verde. „locuri special amenajate”, hai sa radem

Raspunde
Misu septembrie 29, 2025 at 3:18 pm

Ce așteptări aveți de la individul asta?

Raspunde
dan octombrie 2, 2025 at 10:49 am

Misu,, individul asta fiind o pesoana publica (deocamdata) trebuia sa nu se expuna. Prostia nu poate fi stinsa, focul poate fi prevenit sau stins.

Raspunde

Răspunde-i lui Misu Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.