La data de 29 septembrie a.c., în baza probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii din Baia Mare, sub supravegherea procurorului de caz, au dispus reținerea unui tânăr de 20 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și influențarea declarațiilor.
În fapt, la data de 24 septembrie a.c., în intervalul orar 20.30-21.00, în timp ce un bărbat din Baia Mare se afla într-un parc ar fi fost deposedat prin violență de o sumă de bani.
Polițiștii au demarat de îndată cercetările, fiind identificat un tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Având în vedere materialul probator existent în cauză, în cursul zilei de ieri, față de tânărul de 20 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, iar ieri a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Ce spune instanța
| ALFRAIH NASIR | Inculpat |
Solutia pe scurt: În temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 3717/197/P/2025 din 29.09.2025.
În temeiul art. 227 alin. 2, raportat la art. 202 alin. 4 lit. d), art. 218 Cod procedură penală dispune faţă de inculpatul ALFRAIH NASIR, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată faptă prev. ?i ped. de art. 233, art.234 alin.(1) lit. d din Codul Penal şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art.272 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.09.2025 şi până la data de 29.10.2025 inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului ALFRAIH NASIR, obligaţia de a nu părăsi imobilul din …., fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi.
În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul va respecta următoarele obligaţie: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori va fi chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată D. F. P. sau membrii de familie ai acesteia. c) să nu comunice cu martorii …. Conform art. 221 alin. 5 Cod procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul menţionat pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Desemnează Poliţia Municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş pentru supravegherea respectării de către inculpat a măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse. Dispune punerea în libertate a inculpatului Alfraih Nasir, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 221 alin. 4 şi 11 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin sau a comiterii cu intenţie a unei noi infracţiuni pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi comunicare cu reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu, marți, 30.09.2025, ora 11:15. Document: Încheiere de dezînvestire 3204/2025 30.09.2025


1 mesaj
Dupa nume este un strain venit la munca in Romania. Ne putejm astepta la tot mai multe incidente de acest fel, golanii nu au frontiere. Este necesara vigilenta sporita din partea autoritatilor, altfel ne apropiem de Paris ca infractionalitate (nu ca nivel, ci ca specific).