Guvernul a publicat listă neagră a primăriilor datornice la buget cu plata CAS și CASS. „Vom publica lista cu toate primăriile din România și cu toate autoritățile publice care, în luna august, au înregistrat restanțe la plată, iar neachitarea acestor restanțe sau nerespectarea reținerilor la sursă duc la o răspundere directă. Înseamnă că, dacă nu plătești CAS și CASS, ai o răspundere penală pentru acest lucru. În această situație, sper că toți aleșii locali vor înțelege că practicile anterioare, în care Guvernul stingea incendiile premeditate ca un pompier, nu vor mai funcționa”, a spus premierul săptămâna trecută.
ANAF notificǎ instituțiile publice cu datorii restante privind plata obligațiilor fiscale. Lista primăriilor din Maramureș
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează instituțiile și autoritățile publice, care au datorii fiscale neachitate până la data de 31 august 2025, că trebuie să își plătească aceste obligații.
Conform articolului 7 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), ANAF are rolul de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor, inclusiv a instituțiilor publice, la plata impozitelor și contribuțiilor sociale datorate.
La data de 31 august 2025, suma totală a datoriilor fiscale restante ale instituțiilor și autorităților publice era de 582.901.355 lei.
JUDEȚUL MARAMURES – DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIE A COPILULUI MARAMURES 2,955,133 lei
MARAMUREȘ – ORASUL ULMENI: 830,602 lei
MARAMURES – CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL BAIA MARE: 787,771 lei
MARAMURES – COMUNA SÃPÂNTA 677,418 lei
MARAMUREȘ – ORASUL VISEU DE SUS: 650,166 lei;
MARAMURES – Directia de Servicii Publice: 596,141 lei;
MARAMURES – SPITALUL ORASENESC VISEU DE SUS: 454,074 lei;
MARAMURES – COMUNA SISESTI: 384,631 lei;
MARAMURES – COMUNA PETROVA: 197,181 lei;
MARAMUREȘ – COMUNA BIRSANA: 184,525 lei;
MARAMURES – ORASUL CAVNIC: 179,009 lei;
MARAMURES – COMUNA FARCASA: 178,998 lei;
MARAMURES – COMUNA COROIENI: 173,314 lei;
MARAMURES – COMUNA LAPUS 100,460 lei;
MARAMURES – COMUNA RECEA 85,820 lei;
MARAMURES – COMUNA RONA DE JOS 83,689 lei;
MARAMURES – COMUNA BICAZ 58,393 lei;
MARAMURES – UNITATEA DE ASISTENTA MEDICO-SOCIALA TARGU LAPUS: 57,417 lei
TOTAL DATORII LA BUGETUL DE STAT DIN MARAMUREȘ aproximativ 8,267.000 lei


4 mesaje
Corpul de control al Guvernului este așteptat cu drag în Maramureş. Zetea &co trebuie să dea niște explicații!
Vasile… înainte de Ulmeni… ai uitat orașul Târgu Lăpuș!!! E pe locul al doilea la datorii pe Maramureș. E… chiar așa de rușinos?!?
Las că facem noi chetă, primăriile sa dea bani pe concerte și lucrări la suprapreț.
Poi la ce ritm de măririi și au dat băieții prin instituții după ce le-a dat Dragnea mana libera nu ii de mirare unde a ajuns țara asta!!!!