Poveste de groază în Baia Mare. O minoră în vârstă de 11 ani, înfiată de familia unui patron italian, a ajuns la Spital cu multiple răni și echimoze pe tot corpul dar și cântărind doar 19 kilograme. Astăzi dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș, coordonați de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat percheziții la domiciliul acestei familii. Se suspectează că fiica înfiată ar fi fost supusă unor rele tratamente.
Conform surselor noastre minora a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare la mijlocul lunii octombrie în stare extrem de gravă. Aceleași surse susțin că fetița ar cântări doar 19 kg și că la nivelul întregului corp prezintă multiple leziuni. Polițiștii au fost sesizați de cadrele medicale și au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protrcția Copilului Maramureș a confirmat pentru vasiledale.ro faptul că asistenții sociali au deschis o anchetă.
Trebuie să mai precizăm că surse medicale spun că minora avea probleme medicale psihice și este posibil să-și fi provocat singură rănile.
Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare nu pot da informații despre acest caz deoarece procurorii fac o anchetă penală.
Până la publicarea acestui caz Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș nu a oferit un punct de vedere solicitat prin adresa transmisă de jurnaliștii noștri.
DGASPC Maramureș a solicitat Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș emiterea unui ordin de protecție în cazul minorei internată la Spitalul Județean de Urgență în stare degradantă
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș s-a autosesizat ca urmare a informării primite din partea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, referitoare la situația unei minore internate în unitatea medicală, aflată într-o stare degradantă și pentru care existau suspiciuni de abuz.
Ca urmare a acestei sesizări, reprezentanții DGASPC Maramureș au demarat de îndată evaluarea psihosocială a cazului, în conformitate cu atribuțiile legale. Au fost realizate interviuri cu minora și mama acesteia, precum și cu psihologul, asistentul social și medicul pediatru din cadrul spitalului, în vederea clarificării circumstanțelor semnalate.
Având în vedere că faptele relatate pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, DGASPC Maramureș a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, solicitând dispunerea măsurilor legale ce se impun, inclusiv emiterea unui ordin de protecție.
Pentru o evaluare completă a situației, specialiștii instituției vor continua ancheta socială la domiciliul familiei, urmând să coopereze cu organele de cercetare penală în vederea clarificării tuturor aspectelor semnalate.
În prezent, cazul se află în etapa de evaluare, urmând ca, în funcție de concluziile anchetei psihosociale și ale celorlalte instituții abilitate, DGASPC Maramureș să dispună măsura de protecție corespunzătoare interesului superior al copilului, inclusiv posibilitatea instituirii măsurii de plasament în regim de urgență, dacă aceasta se va impune.
DGASPC Maramureș reafirmă angajamentul său ferm de a interveni prompt și responsabil în toate situațiile în care există suspiciuni de abuz, neglijare sau violență asupra copiilor, asigurând protejarea drepturilor și siguranței fiecărui copil aflat în dificultate.

