BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

ȘTERGEAU DATELE DIN SUMAL, PENTRU 75 DE CIOATE: 9 percheziții domiciliare și o percheziție auto la Moisei și Borșa. 3 suspecți aduși la audieri la IPJ Maramureș (FOTO)

Astăzi 06.11.2025 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş – Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, fiind în continuarea cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. 2374/198/P/2025 sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, au pus în aplicare un număr de 9 mandate de percheziție domiciliară și o percheziție auto, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional”, faptă prev. de art. 143, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic (75 de cioate care au produs un prejudiciu de 71 491,80 lei din care 42.054 lei constituie paguba, iar 29 437,80 lei reprezintă funcțiile nerealizate ale pădurii), ”furt de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie”, faptă prev. de art. 150, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic (75 de cioate care au produs un prejudiciu de 19 543,90 lei) și „introducere, modificare sau ştergere date informatice în sistemul informaţional integrat pentru păduri, rezultând date
necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecinţe juridice
”, faptă prevăzută de art. 149 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic.

În urma efectuării percheziției au fost identificate și ridicate telefoane mobile, înscrisuri și obiecte care pot constitui mijloace de probă care să contribuie la probarea activităților infracționale și a contribuției participanților la săvârșirea acestora.

De asemenea, au fost emise și puse în executare un număr de 3 mandate de aducere față de suspecți, aceștia fiind conduși pentru audieri la sediu Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Te-ar putea interesa si

CERTAŢI CU LEGEA: Șase bărbați depistați de polițiști în timp ce conduceau vehicule comițând infracțiuni rutiere

Redactie

VisitMaramureș: S-a introdus biletul unic pentru vizitarea muzeelor – 15 lei

Vasile Dale

FOTO / SECETĂ CRUNTĂ LA CUPŞENI: Oamenii au ieşit în stradă şi au cerut apă potabilă. Au propus chiar tăierea conductei

Redactie

1 mesaj

A.K noiembrie 6, 2025 at 9:41 pm

Din cele 75 de miliarde+ de arbori, au găsit cele 75 de cioate

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.