Știri EXCLUSIVE

De interes

Tânăr de 27 de ani, surprins de polițiști în stația CFR Baia Mare, cu obiecte ascuțite și periculoase asupra sa

La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Maramureș, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și patrulare în stația CFR Baia Mare, au legitimat un tânăr care manifesta un comportament suspect.

În urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză are de 27 de ani și este domiciliat în județul Bistrița-Năsăud.

În urma controlului corporal și al bagajelor, polițiștii au găsit mai multe obiecte ascuțite și periculoase.

Obiectele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor legale.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT