BREAKING NEWSNationalRecomandate

TÂNĂR PRINS ÎN TRAFIC cu cocaină ascunsă într-o șosetă și cannabis ascuns într-o ladă frigorifică (foto)

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 20 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic intern de droguri de risc și mare risc.

Cel în cauză a fost prins în flagrant delict, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și ai Poliției de Frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare, în timp ce ar fi introdus pe teritoriul României, cantități de canabis (drog de risc) și cocaină (drog de mare risc).

Astfel, într-o ladă frigorifică aflată în portbagajul autoturismului au fost descoperite, disimulate printre diverse alimente, 100 de grame de canabis, iar, în urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului, a fost descoperită o cantitate de cocaină ascunsă în șosetă.

La data de 7 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE, SIGHETU MARMAȚIEI: Cinci infracţiuni constatate şi sancţiuni în valoare de 20.000 de lei, aplicate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice

Redactie

FOTO: Şofer de TIR din Maramureş, implicat într-un accident mortal petrecut la Apahida

Redactie

IN NOAPTEA DE REVELION: Mansarda unei locuințe din Ruscova mistuită de foc (foto/video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.