Au fost percheziții într-o gospodărie din comuna Poienile de Sub Munte. Vizați de mascații Poliției de Frontieră din Maramureș au fost doi frați care preluau fugari ucraineni de pe graniță și îi coborau cu motociclete până în sat. Și nu gratis, ci contracost. Fiecare cetățean ucrainean coborât din Munții Maramureșului a plătit aproximativ 300 €.
În timpul perchezițiilor polițiștii de frontieră au descoperit importante sume de euro și dolari. Totodată, au fost găsite și două motociclete care se presupune că au fost folosite la traficul de migranți.
Cei doi frați au fost ridicați și duși la audieri. Ulterior polițiștii de frontiera cu avizul unui politist judiciarist au emis ordonanță de reținere pe numele celor doi pentru 24 de ore. Au fost aduși în arestul Poliției Maramureș.
Astăzi vor fi prezentați în fața magistraților de la tribunal cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.









ACTUALIZARE – CE SPUNE POLIȚIA DE FRONTIERĂ
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, împreună cu cei ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, au pus în executare, ieri dimineață, trei mandate de percheziție domiciliară pe raza localității Poienile de sub Munte, județul Maramureș, în urma cărora doi cetățeni români au fost reținuți pentru trafic de migranţi pentru 24 de ore.
Activitățile se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș în vederea documentării întregii activități infracționale.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte s-au sesizat din oficiu, la data de 6 noiembrie 2025, cu privire la activitatea infracțională a doi cetățeni români, care ar fi sprijinit trecerea ilegală a frontierei de stat a României a trei cetățeni ucraineni în vârstă de 23, 39 și 45 de ani.
Cei doi bărbați ar fi preluat migranţii de la linia de frontieră și i-ar fi transportat, cu două motociclete de tip cross, către interiorul localității Poienile de sub Munte. În schimbul acestor servicii, doi dintre migranţi ar fi fost de acord să plătească suma de 300 de euro fiecare, iar al treilea 300 de dolari.
Ieri, în urma punerii în executare a celor trei mandate de percheziție domiciliară emise de către Tribunalul Maramureș, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, împreuna cu lucrători ai STPF Maramureș au identificat și ridicat mai multe bunuri ce pot constitui mijloace de probă în cauză, și anume: două motociclete tip off-road cu echipamentul de protecție specific (două căști), diferite sume de bani în euro și dolari, precum și telefoane mobile. De asemenea, au fost emise două mandate de aducere pe numele a doi frați – cetățeni români, de 24, respectiv 25 de ani, ulterior față de aceștia fiind emise de către polițiștii de frontieră ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, în acest moment aflându-se în arestul IPJ Maramureș.
Cercetările sunt continuate de polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea tuturor persoanelor implicate.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației reafirmă faptul că lupta împotriva migrației ilegale și a formelor de sprijin a acesteia rămâne o prioritate, acțiunile fiind desfășurate constant, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile judiciare competente.
Ce spune instanța
În continuarea cercetărilor efectuate în cazul perchezitiilor de ieri, din Poienile de sub Munte în care doi frați au fost reținuți pentru trafic de migranți azi, 9.11.2025 la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus emiterea a două mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, pe numele celor doi tineri de 24, respectiv 25 de ani, sub acuzația de trafic de migranți.
Solutia pe scurt: Prin înch.pen.nr. 89/DL din data de 09.11.2025, s-a dispus: În temeiul art. 226 Cod procedură penală şi a art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în dosarul de urmărire penală nr. 243/196/P/2025 şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09 noiembrie 2025 şi până în data de 08 decembrie 2025, inclusiv, a inculpaţilor: – C.I. (…), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal; – C.G. (…), cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Respinge cererile formulate de inculpaţi, prin apărător, de luare faţă de aceştia a unor măsuri preventive mai puţin restrictive de libertate, arest la domiciliu sau control judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare cu inculpaţii şi de la comunicare cu reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu azi, 09 noiembrie 2025, ora 09:40. Document: Încheiere de dezînvestire 89/2025 09.11.2025

