Fetita de 11 ani care a ajuns in spital cantarind doar 19 kg nu este sub nicio forma abuzata de parintii adoptivi, spune intr-un drept la replica avocatul care ii reprezinta atat in dosarul penal, cat si in cel civil, dosare deschise la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures. Copila a fost infiata la varsta de 3 ani si inca de atunci avea probleme grave de sanatate. Chiar si asa, parintii au dorit-o in familia lor, incercand sa o ajute de-a lungul timpului si ducand-o la tratamente in clinici din Romania si strainatate. Insa, in ultima perioada, copilul a refuzat cu indarjire sa se alimenteze, indiferent ce i s-a oferit si de aceea a ajuns pe mana medicilor avand o greutate sub normalul varstei.
Declarația integrală a avocatului familiei adoptive o puteți asculta integral mai jos:
Ce spune Poliția
Ca urmare a sesizării inițiale, a fost deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de “rele tratamente aplicate minorului”, “vătămare corporală” și “lipsire de libertate în mod ilegal”.
În urma administrării probatoriului în cauză nu au fost incidente prevederile legale privind luarea unor măsuri privative de libertate. A fost întocmit formular de evaluare a riscului, specific procedurii emiterii unui ordin de protecție, nerezultând risc iminent.
În prezent, se efectuează cercetări in personam față de două persoane, în vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției acestora.
Conform prevederilor legale în vigoare, persoanele în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate celelalte drepturi conferite de către legislația incidentă.
Citește și:


1 mesaj
Hop a aparut si „Cârligul”