Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Suspect de furt din locuințe, prins în mai puțin de 5 minute de jandarmii maramureșeni în Baia Mare

Intuiția și experiența jandarmilor maramureșeni au făcut ca un bărbat, suspect al mai multor fapte de furt din locuințe, să fie prins și predat Poliției Municipiului Baia Mare în mai puțin de 5 minute de la momentul transmiterii semnalmentelor acestuia.

Totul s-a întâmplat aseară în jurul orei 21.00 când, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Baia Mare, echipa de intervenție a Jandarmeriei Maramureș a fost solicitată să participe la căutarea unei persoane suspecte de furt dintr-o locuință din Baia Mare.

Jandarmii au ales să își urmeze intuiția și să se îndrepte spre o străduță mai puțin luminată, aflată în proximitatea zonei în care exista suspiciunea că s-ar ascunde autorul. L-au găsit imediat: o persoană cu mers grăbit, privire circumspectă și vizibil agitată care corespundea întocmai semnalmentelor transmise.

S-au apropiat de bărbat, i-au prezentat motivele pentru care vor proceda la legitimarea sa precum și la efectuarea controlului corporal preventiv.

Ulterior, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost predat polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare pentru continuarea procedurilor legale care se impun.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT