BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

PUR ȘI SIMPLU IREAL – Drumari certați că au venit să deszăpezească strada Frăsinel din Borșa. ”Să veniți când omătul e de un metru”

Situație pur și simplu ireală pe strada Frăsinel din Borșa, acolo unde locuiesc aproximativ o sută de familii. Acolo un bărbat și o femeie care locuiesc în zonă au oprit utilajul de deszăpezire al Primăriei Orașului Borșa și, pur și simplu, l-au luat la rost pe șofer.

”Nu ai pe unde te băga. Să fie clar. Când mă mai vezi pe drum, dacă vrei să fim oameni e bine. Dacă nu, cu mine ai de lucru. Băh dar nu are rost. La ce dai cu sare pe drum? E omăt de doi metri? Măh spune-i la primar când e omătul de un metru să vi să dai cu plugul. Și când e omătul de două degete până în p… la șoarec nu veniți.

15 oameni deszăpezesc peste 400 km de străzi

Edilul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș ne-a transmis faptul că strada Frăsinel este una problematică și trebuie acționat chiar și preventiv. ”Acolo suflă vântul și se formează troiene și de 2 metri. Este strada ce cele mai mari probleme. Avem pe raza UAT-ului peste 400 km de străzi de deszăpezit. Majoritatea străzilor nu au legătura una cu ala. Din drumul principal urcă 4-5 km în munte, utilajul urcă și coboară.

Angajații muncesc de la primele ore ale dimineții și pe fiecare stradă angajații au probleme cu oamenii: unii spun să nu mai deszăpezim că nu poate merge cu sania după fân, altul e supărat că se face pe margine gramadă de zăpadă și el nu o să dea la lopată, alții se aventurează cu mașinile prin zone greu accesibile și ajung prin șanțuri, iar apoi se plâng pe rețelele de socializare că Primăria nu curăță străzile” ne-a transmis Ion Sorin Timiș, primar Borșa.

Conform informațiilor între orele 13.00 și 14.30 angajații au pauza. Acum își pregătesc autovehiculele iar de la ora 17.00 vor ieși în teren. ”Au fost curățate aleile pietonale, iar în zona containerelor de gunoi deszăpezirea s-a făcut manual. La fel și zona trecerilor pentru pietoni, scări de bloc, stații de autobuz” a precizat edilul.

Echipa de intervenție: Marian, Bogadn, Neluțu, Stelică – șoferi pe mașini de deszăpezit Unimog; Iulian, Paul și Grigore – șoferi pe tractoare cu lamă; Marian – șofer buledoexcavator cu lamă; Petre și Vasile – pe ATV cu lamă. Toți sunt coordonați de Florin Orzac, Viorel Făt și viceprimarul Iulian Hojda.

Muncitorii încep programul la ora 4.00. Angajații transmit pe un grup interne de whatsapp imagini cum arată stradă și cum arată după ce a fost deszăpezit. Totodată Poliția Locală Borșa verifică stradă cu stradă iar unde sunt probleme se anunță imediat.

Te-ar putea interesa si

VIDEO ACCIDENT LIVE ȘOMCUTA MARE – În ziua de Paști, un localnic beat criță s-a răsturnat cu mașina pe DN1C

Vasile Dale

FOTO CITITORI: ”Renovare” după incendiu! Acoperișul Căminului Cultural Poienile de Sub Munte refăcut cu materiale arse în incendiu

Vasile Dale

ÎNCEPE IMUNIZAREA: 210 doze de vaccin ajung în Maramureş. Cadre medicale de la Spitalul TBC sunt primii vaccinaţi împotriva COVID-19

Redactie

2 mesaje

ALIEN decembrie 31, 2025 at 10:25 am

redusi, saracii, n-ai cu cine!

Raspunde
Iugas ianuarie 1, 2026 at 3:33 pm

Tind sa ii dau dreptate omului.
Ar fi interesant de vazut:
– cat costa deszapezirea
– daca se justifica facuta sau e doar pentru cheltuit bani (se vedea iarba prin zapada de langa gard)
– cata sare se foloseste si care este starea panzei freatice dupa sezon
– cel mai important: ce fel de cauciucuri aveau patinatorii aia cu cojile din santuri.

Raspunde

Răspunde-i lui Iugas Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.