BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

AN NOU, RĂZBOIUL ADI Deșeuri – Drusal continuă! Maramureșenii vor plăti cu 30% mai mult pentru gunoi, dar va fi ridicat mai rar!

Operatorul Drusal a ales să funcționeze după reguli proprii, încercând să colecteze deșeurile în baza unor frecvențe modificate unilateral, fără aprobarea primăriilor și fără respectarea caietului de sarcini asumat prin licitație, în ciuda majorării tarifelor începând cu 1 ianuarie 2026. Ce înseamnă asta? Maramureșenii plătesc mai mult, dar primesc mai puțin. Să fie clar: ADI Deșeuri nu recunoaște aceste programe și acceptă doar frecvențele de colectare din anul 2025, care sunt în acord cu nevoile reale ale cetățenilor! Respectul față de cetățeni nu este opțional!

Concret, începând cu 1 ianuarie 2026, Drusal a înjumătățit zilele de colectare, deși tarifele au crescut cu peste 30%. În primele zile ale anului, acest lucru a dus la situații în care deșeurile nu au fost ridicate, afectând direct cetățenii. Activitatea de salubrizare este susținută din taxele plătite de cetățeni, iar nevoile a peste 200.000 de maramureșeni nu pot fi stabilite prin decizii unilaterale, ci doar prin acord cu cele 31 de unități administrativ-teritoriale membre.

Menționăm că operatorul Drusal a transmis programele de colectare abia în ultimele zile ale anului, deși acestea trebuiau propuse încă din luna noiembrie. În plus, programele înaintate nu au ținut cont de nevoile populației și de cerințele autorităților locale, fiind formulate fără consultare și fără un dialog cu primăriile privind reducerea frecvențelor de colectare. Cetățenii sunt cei care plătesc pentru acest serviciu, iar necesitățile lor trebuie respectate!

Majorările de tarife nu pot fi justificate în lipsa investițiilor asumate și a respectării integrale a obligațiilor contractuale. ADI Deșeuri Maramureș, în calitate de autoritate contractantă, nu acceptă decizii unilaterale care prejudiciază primăriile și cetățenii și va continua să apere interesul public și calitatea serviciilor de salubrizare. Atât ADI, cât și toate primăriile din Zona 1 agrează doar frecvențele stabilite și realizate în anul 2025. (Informare publică ADI Deșeuri Maramureș)

Drusal nu va colecta în această săptămână deșeurile din Comuna Recea

”De asemenea nu a fost finalizat programul pe anul viitor, deoarece Drusal nu a inclus solicitările noastre în programul de colectare și a redus traseele, existând o săptămână pe lună în care nu se colectează nimic. Aceasta se întâmplă în condițiile în care Drusal solicită și majorarea prețului de colectare. Vă vom informa, în momentul în care se va finaliza programul de colectare al Drusal.

Redăm mai jos și adresa Drusal, trimisă astazi, prin care ne comunică că doar prin ADI Deșeuri putem discuta cu ei.

Te-ar putea interesa si

GALERIE FOTO: Ultima poză a elevei ucise cu criminalul: Suspectul este testat dacă a consumat substanțe interzise; Carmen va fi condusă pe ultimul drum miercuri

Vasile Dale

Video: Doi tineri cu cagule au spart magazine din Bârsana şi Copalnic. Urmăriţi de poliţie au intrat cu maşina într-un stâlp

Redactie

ULTIMA ORĂ: Incendiu la o magazie de la Piaţa Izvoare (foto, video)

Vasile Dale

2 mesaje

Mișu ianuarie 5, 2026 at 4:01 pm

Înainte ziceati cu a se ieftinește de la 20 de lei la 16,acum că se mărește cu 30 %,mincinoșii mai sunteți.

Raspunde
Raul Zah ianuarie 5, 2026 at 6:05 pm

nu e niciun click bait-ul in titlu. maramuresenii vor plati 30% mai mult, ma rog primaria catre drusal mai exact, dar si ei se cheama ca s tot maramureseni plus ca banii provin tot din cei 16 lei pe care ii vor plati anul acesta maramuresenii, deci e f corect.

Raspunde

Răspunde-i lui Raul Zah Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.