BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

”Zidul plângerii” la Salvamont Maramureș: ”Lipsa oamenilor, -20C, căderi masive de copaci, condiții meteo ce nu permit intervenție aeriană”. Se încearcă salvarea unui ucrainean trecut ilegal în România prin zona Valea Vaserului

Acțiune de salvare a Salvamont Maramureș în m-ții Maramureșului, zona Suligu – Valea Vaserului. Alarma a fost fost dată târziu noaptea trecută prin care salvatorii erau solicitați să salveze un băiat ucrainean care a trecut frontieră, e singur, e înghețat și nu e în cea mai bună condiție fizică.

O echipă de prim răspuns a Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, a încercat azi noapte să ajungă cu snowmobilele la băiat, dar din cauza ninsorii abundente care a angrenat căderi masive de copaci salvamontiștii împreună cu echipa de la Poliția de Frontieră Vișeu de Sus au fost nevoiți să suspende misiunea de salvare azi dimineață la ora 4.30. Până la coordonatele aproximative mai aveau de parcurs în jur de 7 km, prin zăpadă de peste 1 metru. Temperatura azi noapte a fost de – 18 grade, azi temperatura va fi în jur de – 15, iar la noapte se anunță temperaturi sub – 20 grade, cu o valoare resimțită la – 25 -27 grade.

Din păcate, drezina nu poate urca până undeva mai sus din cauza zăpezii abundente căzute și a doborâturilor (acolo e nevoie deja de exploatare forestieră când vremea va permite).

Din cauza meteo deocamdată NU putem beneficia de sprijin aero sub nicio formă cu toate strădaniile care se fac acum la nivel de DSU, dr. Arafat fiind implicat direct în această operațiune de salvare.

Așa că singură variantă rămâne probabil accesul pedestru, pe schiuri de tură cu evacuare pe targă cu absolut toată aparatură medicală necesară în caz de maximă urgență (defibrilator, oxigen, robot compresii toracice). Accesul și evacuarea vor însemna câteva zeci de ore de muncă.

O altă problemă mare este lipsa oamenilor (e nevoie de aproxiamtiv 12 salvamontisti care să facă misiunea), parte din ei angrenați pe domeniile schiabile deschise în totalitate și care nu pot fi luați de acolo – pentru că domeniile schiabile nu se pot închide, iar alții, voluntari, fiind în timpul serviciului lor, cel de zi cu zi din care își câștigă pâinea.
Dar ne organizăm așa puțini cum suntem și vom merge în munte să încercăm să mai salvăm o viață. Fiindcă asta contează pentru noi cu adevărat.

Vom reveni cu amănunte acțiunea fiind în dinamică.

Te-ar putea interesa si

CA-N VESTUL SĂLBATIC: La Şomcuta Mare, doi maramureşeni au ameninţat cu cuţitul şoferul unui microbuz plin cu călători (FOTO-VIDEO)

Vasile Dale

Emoții și dureri transpuse într-un debut cu succes în grupele EHF European League

Vasile Dale

CĂUTATĂ DE POLIȚIE ȘI FAMILIE / ACTUALIZARE: O fată de 14 ani din Borșa a fugit de acasă împreună cu iubitul de 18 ani. După 2 zile tânăra a revenit acasă (FOTO)

Vasile Dale

1 mesaj

A.K ianuarie 12, 2026 at 12:01 pm

Da, acuma vărs o lacrimă.. 80% din personal e la schi pe pârtii, păzește câte-un kamikaze.. pe bani din buget, că doar nu plătesc adminstratorii pârtiilor un leu pentru servicii. Eu nu țin minte oricum să fi văzut în vreo altă țară, civilizată, salvamontul stând “de pază” pe pârtii. Aberațiile astea doar la noi sunt posibile. În rest, managementul salvamontului să nu se plângă de lipsa de personal, că doar el le știe pe toate, să rezolve prin metodele-i binecunoscute.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.