Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: Polițistă cercetată pentru lipsire de libertate, iar clienta pentru amenințare

O polițistă, agent de poliție de la Ordine Publică, s-a ales cu dosar penal pentru lipsire de libertate iar clienta pe care o transporta pentru amenițare. asta după ce, în timpul liber, și-ar fi încuiat clienta în autoturismul în care o transporta. IPJ Maramureș confirmă informațiile. Ancheta este coordonată de un procuror de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Ce spune politia

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lipsire de libertate, după ce, în data de 10 februarie a.c. au fost sesizați cu privire la un conflict dintre două persoane.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, între un șofer, care efectua o cursă în regim de transport de persoane prin intermediul unei aplicații, și o clientă, ar fi intervenit neînțelegeri legate de contravaloarea cursei.

În urma neînțelegerilor, clienta i-ar fi adresat conducătoarei auto amenințări cu acte de violență, reclamând ulterior că nu ar fi fost lăsată să coboare din autoturism.

În continuarea verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că femeia care desfășura activități de transport de persoane este angajată a Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În cauză, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

2 COMENTARII

  1. Politista facea un ban in afara serviciului si ca oricarui sofer trebuie sa-i fie platita cursa. Problema a intervenit intre un sofer de Uber, Bolt sau alta firma si un client, nu intre o politista si un calator. De ce apare in titlu ca o politista a lopsit-o de libertate pe o clienta? Daca un alt sofer ar fi tinut-o in masina pina sa cheme politia, mai era scandal? E adevarat ca era jenant ca ea sa-si cheme colegii pentru solutionarea cauzei. Probabil nu a dorit sa-si faca public job-ul suplimentar (de fapt nu stiu daca politistii pot face si alta indeletnicire in perioada angajamentuli de politist).

Răspunde-i lui dan Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT