O seară liniștită de duminică într-un centru comercial din municipiul Baia Mare. În zona unei ”insule” cu parfumuri își face apariția o domnișoară cochetă. Vede că vânzătoarea (vânzătorul) nu este acolo, se apropie liniștită, pun mâna pe un parfum și… pleacă liniștită. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Suntem sigură că parfumul luat fără a fi plătit i-a ”luat ochii” domnișoarei de ceva vreme. Noi vă prezentăm imaginile. Poate o va prinde rușinea și se va întoarce pentru a-l achita.
În caz contrar polițiștii vor avea de lucru într-un alt dosar penal deschis pentru infracțiunea de furt. Conform art. 288 din Noul Cod Penal la art. (1) ”Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Merită oare pentru un parfum?










