Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Activitate educativă desfășurată de polițiști, la Grădinița „Maya”

Polițiștiii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au fost azi, 2 aprilie, alături de copiii din cadrul Grădiniței „Maya” din municipiul Baia Mare.

În cadrul acestei activități, polițiștii au desfășurat o lecție practică de educație rutieră cu ajutorul unui covor rutier special.

Explicațiile polițiștilor la întrebări precum: “ce s-ar întâmpla dacă participanții la trafic nu ar respecta regulile de circulație?” și “cum vom proceda atunci când ne angajăm în traversarea străzii?”, i-au ajutat pe cei mici să înțeleagă importanța cunoașterii și aplicării regulilor de circulație.

Răspunsurile au fost, desigur, cunoscute de cei mici, aprofunzând astfel regulile de circulație pe care trebuie să le respecte pentru siguranța lor.

Pe lângă discuțiile purtate despre regulile de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere, într-o atmosferă plină de entuziasm și multe zâmbete, cei mici au descoperit și cercetat autospecialele de poliție, intrând în rolul polițiștilor.

Aceștia au fost dornici să afle cât mai multe despre activitatea polițiștilor, ceea ce i-a bucurat pe colegii noștri și au înțeles cât de importantă este misiunea lor.

Activitatea s-a încheiat cu zâmbete și lecții importante, regulile nu sunt opționale, ci esențiale pentru siguranța tuturor, dar și cu promisiunea că vor reveni.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT