Reporterii PresaSM au aflat noi detalii în cazul polițistului amenințat cu moartea în comuna Culciu, din județul Satu Mare, Totul s-a întâmplat duminică, 12 aprilie 2026, în prima zi de Paște. Un echipaj mixt, format dintr-un polițist și un jandarm au intervenit în urma unui apel la numărul de urgență 112, care semnala un conflict în cartierul de rromi din localitatea Culciu Mare.
La fața locului, din cauza scandalului de amploare, primul echipaj a fost nevoit să solicite întăriri, astfel încât la fața locului au ajuns luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, respectiv luptătorii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi. Oamenii legii au fost nevoiți să imobilizeze mai multe persoane, acestea fiind ulterior conduse la sediul postului de poliție din Culciu.
Situația a degenerat însă chiar în incinta sediului Poliției. Unul dintre cei implicați, un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna maramureșeană Coltău, l-ar fi amenințat direct pe agentul de poliție. Concret, acesta i-ar fi spus că îl recunoaște și că, atunci când se vor întâlni în municipiul Baia Mare, în cartierul Hotvon, îl va bate.
Întregul incident a fost surprins de camera video purtată de polițist (bodycam), imaginile urmând să constituie probă în cadrul anchetei. În aceeași zi, procurorii au dispus continuarea urmăririi penale față de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută de Codul penal.
Având în vedere gravitatea faptelor, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arest începând cu data de 12 aprilie, ora 23:50, până în data de 13 aprilie, ora 23:50.
Ancheta este în desfășurare, urmând ca procurorii să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul și să dispună măsurile legale care se impun.
Ultrajul, adică amenințarea sau agresarea unui funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, este o infracțiune gravă, pedepsită de lege cu închisoarea, sancțiunile fiind mai severe atunci când victima este un polițist.
sursa presaSM










