Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FURT LA SPITALUL DIN ȘOMCUTA: Hoț reținut după ce a sustras țevi de cupru

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției orașului Șomcuta Mare, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus reținerea, pentru 24 de ore a unui bărbat de 34 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În fapt, la data de 8 aprilie a.c., polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 06/07 aprilie a.c. persoane necunoscute ar fi pătruns în clădirea spitalului orășenesc, de unde ar fi sustras mai multe țevi de cupru.

Prejudiciul cauzat este de 10.000 de lei.

În urma activităților investigativ-operative efectuate de polițiștii din Șomcuta Mare, a fost identificat un bărbat de 34 de ani bănuit de comiterea faptei.

Având în vedere întregul material probator existent, în cursul zilei de ieri, 13 aprilie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Sub coordonarea procurorului, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, peroanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT