Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, în două cazuri distincte, asupra unor bărbați, importante sume de bani – 92.000 euro și 43.000 dolari.
Primul caz a fost înregistrat ieri, 14 aprilie a.c., în zona localității Bistra, județul Maramureș. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului au observat, cu ajutorul echipamentelor de supraveghere, trei persoane care se deplasau dinspre frontieră spre interiorul țării.
Persoanele au fost interceptate la aproximativ trei kilometri de linia de frontieră și identificate ca fiind cetățeni ucraineni, cu vârste între 26 și 51 de ani. Aceștia au solicitat protecție temporară din partea statului român, invocând proveniența dintr-o zonă de conflict armat.
Pe parcursul verificărilor, asupra bărbatului în vârstă de 51 de ani a fost descoperită suma de 35.050 de euro, pentru care acesta nu a putut prezenta documente justificative.
Celor trei ucraineni le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar pe numele ucraineanului în vârstă de 51 de ani – și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Întreaga sumă de bani a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Ulterior, cetățenii ucraineni au fost predați lucrătorilor din cadrul Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș.
Al doilea caz a fost înregistrat în această dimineață, în jurul orei 01:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară.
Un cetățean ucrainean, în vârstă de 39 de ani, aflat în calitate de al doilea șofer al unui autocar care circula pe ruta Ucraina – România – Grecia, a fost supus unui control amănunțit.
În urma verificărilor efectuate de o echipă mixtă de polițiști de frontieră și inspectori vamali, a fost descoperită suma de 43.300 de dolari și 57.600 de euro, ascunsă în spațiul de odihnă al șoferilor. Banii nu au fost declarați, conform prevederilor legale privind introducerea numerarului în țară.
Întreaga sumă a fost reținută pentru continuarea cercetărilor, iar bărbatul a fost sancționat contravențional de către Biroul Vamal Siret cu amendă în valoare de 20.000 de lei.
Reamintim faptul că persoanele care tranzitează frontiera au obligația legală de a declara sumele de bani care depășesc plafonul prevăzut de lege (mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în altă valută), la intrarea sau ieșirea din țară.












