„Am desființat astăzi 99 de posturi din Primăria Baia Mare, inclusiv de directori generali, directori executivi și șefi de servicii. Asta înseamnă o economie la buget de aproximativ 860.000 lei/lună, sau puțin peste 10 milioane de lei pe an. Bani pe care îi vom putea folosi pentru investiții și inițiative concrete în beneficiul băimărenilor.
Vreau să fiu clar despre ce înseamnă concret această decizie. Nu am trimis oameni acasă. Am desființat posturi vacante, am comasat structuri și am redus poziții de conducere care îngreunau mai mult decât ajutau.
Primăria unui municipiu reședință de județ precum Baia Mare, care are toate premisele să devină un adevărat pol de dezvoltare al regiunii, are nevoie de un aparat administrativ performant și bine proporționat. Are nevoie de servicii publice de calitate, de oameni suficienți și bine pregătiți.
Nu am avut nevoie de direcții de la București pentru a începe reforma în administrația locală. Încă de anul trecut am adoptat o organigramă prin care am redus posturile de conducere ale celor care se făceau că lucrează. Am încercat mereu să îi promovăm pe oamenii capabili, responsabili, care munceau chiar și în afara orelor de program. Și continuăm să atragem tineri serioși și vizionari înspre administrație.
Reorganizarea nu se oprește aici. Continuăm să evaluăm fiecare serviciu în parte, unde avem nevoie de oameni în plus, unde se trage chiulul și unde e nevoie de o abordare nouă. Nu tăiem de dragul de a tăia, scopul rămâne același, să ne asigurăm că facem Baia Mare bine!” – spune primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.









