Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DJ184 în Baia Sprie, la ieșirea spre Șișești. Impactul a avut loc între un microbuz și un autoturism, 10 persoane implicate. La fața locului se află echipaje de intervenție.
Pentru gestionarea situației au fost alocate următoarele resurse: 1 echipaj Terapie Intensivă Mobila; 1 echipaj Descarcerare; 1 Autospecială de Transport Persoane și Victime Multiple; 1 autospecială de stingere cu apă și spumă; 2 echipaje de prim ajutor SMURD; 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ
La acest moment, traficul rutier se desfășoară cu restricții pe DJ 184, între localitățile Baia Sprie și Șișești, ca urmare a producerii unui accident rutier.
În eveniment au fost implicate două autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea mai multe persoane au fost rănite.
Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, la fața locului intervin echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic, iar primele date indică pătrunderea unuia dintre vehiculele implicate pe sensul opus de mers în condiții ce urmează a fi lămurite în cursul anchetei.
Recomandăm conducătorilor auto:
Să manifeste prudență și să adapteze viteza la condițiile de trafic.
Să respecte indicațiile polițiștilor prezenți în zonă pentru a utiliza varianta alternativă de deplasare.
Circulația în zonă se desfășoară alternativ, pe un singur sens, urmând a fi reluată după finalizarea cercetărilor la fața locului și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.
În urma accidentului au rezultat 13 victime dintre care 10 sunt transportate la spital, conștiente, iar 3 victime au refuzat transportul la spital, în urma evaluării medicale de la fața locului.












