Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: Borșeanul împușcat în munte de fiu a decedat azi-noapte. Judecătorii l-au arestat la domiciliu

Cazul șocant de la Borșa în care fiul în vârstă de 28 ani și-a împușcat tatăl accidental i-a o turnură tragică! Bărbatul în vârstă de 62 ani a murit azinoapte pe patul de spital. Medicii l-au operat imediat după incident, însă alicele i-au distrus ficatul iar starea lui de sănătate era critică. Ieri, procurorii au cerut arestarea preventivă a suspectului însă judecătorii au respins-o și au dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.

Acum după decesul bărbatului încadrarea juridică a faptei se va schimba din vătămare corporală din culpă în omor și nerespectarea regiului armelor și munițiilor. Se pare că procurorii vor cere arestarea lui preventivă la Tribunalul Maramureș.

Vă reamintim că victima și fiul lui au mers pe munte în căutarea de coarne de cerb. Este perioada când cerbii duc adevărate lupte fiind perioada de împerechere și unii dintre ei își mai ”pierd coarnele”. Fiul victimei avea o armă de vânătoare deși nu are permis de port armă. Mai mult după incident suspectul nu a sunat la 112 ci la patronul firmei la care lucrează pentru a-i spune ce s-a întâmplat. Acesta a urcat în munte cu un ATV și atunci a sunat la 112. Inițial fiul victimei ar fi declarat că nu știe cine a tras și de unde, ulterior a recunoscut totul în fața anchetatorilor.

Ce spune instanța

ŞTEŢCO DĂNUŢInculpat

Solutia pe scurt: Înch. pen. nr. 369/27.04.2026.În baza art. 227 al. 1 C. pr. pen., respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 611/199/P/2026 privind pe inculpatul ŞD.

În baza art. 227 al. 2 rap. la art. 218, art. 219, art. 221, art. 223 al. 2 C. pr. pen., dispune luarea faţă de inculpatul ŞD, în prezent reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Maramureş, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 196 alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. 2 C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. și ped. de art. 342 alin. 1 C. pen. şi uzul de armă fără drept prev. și ped. de art. 343 alin. 1 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 27.04.2026, până la data de 26.05.2026, inclusiv.

În baza art. 221 al. 1 C. pr. pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din Borşa, jud. Maramureş, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

În baza art. 221 al. 2 C. pr. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu: -persoana vătămată ŞG -şi cu martorii ŞM, ŞŞF, ŞG, ŞC, MG.-În baza art. 221 al. 4 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 al. 8 C. pr. pen., desemnează Poliţia Oraşului Borşa pentru supravegherea respectării de către inculpat a măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse. Dispune punerea în executare a măsurii preventive luate. În baza art. 275 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 aprilie 2026, ora 19:10. Document: Hotarâre  369/2026  27.04.2026.

Citește și: https://vasiledale.ro/2026/04/26/exclusiv-fiul-si-a-impuscat-tatal-in-varful-muntelui-cei-doi-ar-fi-cautat-coarne-de-cerb-a-fost-retinut-si-arestat-la-domiciliuactualizare-2/

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT