Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

EXCLUSIV: Cum șantaja un moșulică de 71 de ani din Vadu Izei o vecină și pe mama sa. Condamnat DEFINITIV la închisoare cu executare

Cazul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației. Inculpatul era cercetat pentru comiterea infracțiunii de șantaj, în esență reținându-se că a solicitat de la două femei diferite sume de bani, primind efectiv 27.000 lei pentru a nu dezvălui o relație extraconjugală existentă între el și una dintre părțile vătămate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale două infracțiuni de șantaj.

500 lei dați cu împrumut… ”dobânda” erau actele sexuale

Din analiza ansamblului probator administrat, instanța a reținut că persoana vătămată şi inculpatul locuiesc ambii în localitatea Vadu Izei, fiind vecini. În cursul anului 2018, persoana vătămată a împrumutat de la inculpat suma de 500 de lei. După ce a primit banii, inculpatul i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu el, iar iniţial partea civilă a fost de acord. Din acel moment, inculpatul a sunat-o încontinuu, solicitându-i să întreţină relaţii sexuale cu el, deşi i-a restituit suma iniţială de 500 lei. A ameninţat-o că în cazul în care refuză, îi va divulga soţului relaţia dintre ei, astfel partea civilă fiind speriată că inculpatul va pune în aplicare ameninţările adresate, a continuat să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei sale reale şi a semnat înscrisuri prin care a promis plata unor sume de bani. Timp de doi ani partea civilă nu a mai primit sume de bani de la inculpat şi nici nu a plătit vreo sumă acestuia, însă a semnat diferite înscrisuri, prin care a recunoscut fictiv primirea unor sume de bani, fiind constrânsă de către inculpat, iar între inculpat şi persoana vătămată a continuat relaţia extraconjugală, perioadă în care aceştia se întâlneau frecvent la solicitarea inculpatului.

A solicitat mamei persoanei vătămate sume de bani

În cursul anului 2019, după ce partea civilă i-a spus inculpatului că doreşte să încheie relaţia, acesta nu a fost de acord şi a implicat-o şi pe mama persoanei vătămate, spunându-i că a avut o legătură extraconjugală cu fiica ei, respectiv faptul că aceasta îi datorează sume de bani şi pentru a nu dezvălui relaţia lor şi altor persoane, inculpatul i-a solicitat să îi dea suma de 4.000 de lei, ulterior 6.000 de lei.

Persoana vătămată i-a dat inculpatului în total suma de 12.700 lei în mai multe tranşe, fiica acesteia confirmându-i existenţa relaţiei extraconjugale dintre ea şi inculpat, astfel din dorinţa de a-i salva căsnicia a ales să achite sumele pretinse de inculpat. Pentru a putea achita sumele solicitate de către inculpat, mama victimei a fost nevoită să se împrumute şi a plecat şi în străinătate la muncă, însă i-a solicitat inculpatului să îi dea un înscris, din care să rezulte că nu mai are nicio pretenție faţă de ele, fapt acceptat de inculpat.

Când a refuzat să îi dea inculpatului suma de 1.600 lei solicitată, inculpatul l-a sunat pe soţul persoanei vătămate căruia i-a spus că a avut o relaţie extraconjugală cu soţia lui. Inculpatul a continuat să o sune pe femeie şi să îi solicite suma de 1.600 lei, asigurând-o că în cazul în care va primi banii, îi va spune soțului că l-a minţit în legătură cu relaţia extraconjugală.

Instanţa a reţinut că, deşi persoana vătămată a acceptat iniţial relaţia dintre ea şi inculpat, ulterior a dorit să o încheie, însă nu a reuşit datorită ameninţărilor din partea inculpatului că îi va relata soţului ce s-a întâmplat între ei, dar şi datorită ruşinii şi a amenințărilor care i-au creat persoanei vătămate o puternică stare de temere. Ea a continuat să întreţină relaţii sexuale cu acesta şi să semneze acte recunoscând diferite datorii fictive, fiind dovedită astfel constrângerea psihică la care a fost supusă.

Inculpatul a recunoscut în fața judecătorului

Fiind audiat în faza de judecată, inculpatul a recunoscut nuanţat starea de fapt, negând faptul că a pretins şi acceptat sumele de bani remise de vecinele lui, faptul că a obţinut sumele de bani prin constrângere morală respectiv prin ameninţarea cu darea în vileag a relaţiei extraconjugale existente între acesta şi partea vătămată. Inculpatul a susţinut că nu a existat nicio legătură între actele sexuale întreţinute cu vecina lui şi sumele de bani pe care le-a solicitat de la aceasta şi mama ei, însă din probele administrate rezultă că părţile civile au remis sumele de bani fiind constrânse de inculpat în acest sens. Starea de fapt reţinută a fost confirmată de declaraţiile martorilor audiaţi, astfel unul dintre aceștia a arătat că a luat la cunoştinţă de la soţia şi fiica sa, că au plătit diferite sume de bani consecutiv inculpatului, pentru ca acesta să nu dezvăluie relaţia avută cu fiica lui, iar un alt martor a confirmat că a fost sunat de către inculpat, care i-a dezvăluit că a întreţinut relaţii sexuale cu soţia lui. Acest aspect relevă fără dubii faptul că inculpatul şantaja părţile civile, iar după ce acestea au refuzat să îl mai plătească, respectiv să întreţină relaţii sexuale, şi-a pus în aplicare ameninţările proferate.

Raportat la probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, instanţa a reţinut că rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a comis faptele de care este acuzat, iar în drept a apreciat că faptele inculpatului constând în aceea că le-a solicitat numitelor #### (fosta #####) şi #### diferite sume de bani, primind efectiv suma de 27.000 lei, pentru a nu dezvălui o relaţie extraconjugală existentă între el şi vecina lui.

Declarații în fața judecătorilor

„La un moment dat mi-a spus că este şantajată de o persoană care îi cere foarte mulţi bani, care intenţiona să o distrugă pe fiica ei, să o despartă de soţul acesteia”. Sumele de bani solicitate erau foarte mari – „Acesta i-a cerut sume foarte mari de bani, 60 de milioane, 40, 50 şi 80 milioane lei”, partea civilă apelând la împrumuturi pentru a face faţă solicitărilor – „Eu personal i-am dat 40 milioane împrumut în octombrie 2022 şi am înţeles că şi alţi colegi au ajutat-o financiar. De asemenea, mi-a spus faptul că şi-a scos şi un credit bancar pentru a-i putea plăti persoanei care o şantaja”. O martoră a declarat că a auzit cum inculpatul povestea că a întreţinut relaţii sexuale cu partea civilă și că ştia că „inculpatul a şantajat-o că dacă nu îi dă banii o va despărţi de soţ”, dar şi că a fost rugată de partea civilă să împrumute pe numele martorei şi a soţului acesteia suma de 6.000 lei.

Inculpatul a recunoscut că în anul 2018 a întreţinut raporturi sexuale cu vecina lui, care anterior i-a solicitat suma de 500 lei şi pe care a refuzat-o. „După ce am întreţinut raportul sexual, i-am dat suma de 500 lei şi i-am spus că este prea mult pentru o singură dată. A convenit cu dânsa că 10 raporturi sexuale ar fi echitabil pentru această sumă, banii îi doream înapoi, am apreciat că raporturile sexuale ar fi dobânda pentru suma împrumutată”. Ulterior, inculpatul susţine că în aceeaşi manieră i-a mai împrumutat diferite sume de bani părţii civile – 4.000 lei şi 6.000 lei -, iar la refuzul acesteia de a-i returna banii „i-am spus că o să-i spun mamei ei despre bani şi despre relaţiile sexuale, dacă nu-i primesc înapoi, astfel încât am fost nevoit să-i spun mamei acesteia despre tot ceea ce s-a întâmplat”.

Pedeapsa definitivă

CRIŞAN I. VIRGILInculpat

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Codul de procedură penală admite apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr. ###/28.04.2025 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei pe care o desființează sub aspectul laturii penale şi civile şi, rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 418 din Codul de procedură penală reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzute de art. 207 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 din Codul penal faţă de persoana vătămată #### ####.

În temeiul art. 418 din Codul de procedură penală reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzute de art. 207 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal faţă de persoana vătămată #### #######.

În baza art. 38 alin. 1 Codul penal contopeşte cele două pedepse, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (8 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

Admitere a acţiunii civile formulată de partea civilă şi de obligare a inculpatului la plata sumei de 12.700 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT