La data de 3 mai a.c., în jurul orei 17.40, un bărbat de 44 de ani a sesizat polițiștii din Baia Mare, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în noaptea de 2 spre 3 mai a.c, persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza localității Firiza, iar dintr-o valiză ar fi sustras suma de 137.600 de lei. Polițiștii au identificat doi suspecți: este vorba despre doi tineri, de 24 și 29 de ani. Ieri după amiază indivizii au fost prezentați în fața judecătorilor cărora procurorii au cerut arestarea preventivă.
Ce spune instanța
| FODOR CĂTĂLIN MIHAI Inculpat MAFTIOAIE MARIN Inculpat |
Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 1546/197/P/2026 din 05.05.2026 şi, în consecinţă:
În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 05.05.2026 şi până la data de 03.06.2026 inclusiv, a inculpaţilor: – FODOR CĂTĂLIN MIHAI, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1, lit.b) şi d) şi alin.2 lit.b) din Cod Penal. – MAFTIOAIE MARIN, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1, lit.b) şi d) şi alin.2 lit.b) din Cod Penal. Respinge ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpatul Maftioaie Marin, prin apărătorul desemnat din oficiu, de a se lua faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar. Respinge ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpatul Fodor Cătălin Mihai, prin apărătorul desemnat din oficiu, de a se lua faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, 05.05.2026, ora 18:50. Document: Încheiere de dezînvestire 2235/2026 05.05.2026. Cei doi inculpați au contestat decizia la instanța superioară – Tribunalul Maramureș.









