Un bărbat din Săpânța a semnat un acord de recunoaștere cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș după ce a fost dovedit că a mințit în mai multe cereri trimise către Primăria Sighetu Marmației și Primăria Săpânța. Acesta susținea că a cazat și hrănit mai mulți cetățeni din Ucraina care ar fi fugit din calea războiului fugind în România.
Faptul că a recunoscut totul și a semnat înțelegerea i-a adus doar un an de închisoare cu suspendare și doi ani de supraveghere, timp în care va trebuie să respecte mai multe măsuri: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; d) să comunice orice schimbare a locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă..
Totodată, el va fi nevoit să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității neplătită fie la Primăria comunei Săpânța fie la Parohia Ortodoxă Săpânța.
Cum a fost prins de procurori
Conform acordului de recunoaștere în sarcina inculpatului Dănuț, s-a reţinut, în esenţă, faptul că, în datele de 04.11.2022, 05.12.2022, 06.12.2022 și 05.01.2023, în baza unei rezoluții infracționale unice, în vederea decontării în conformitate cu prevederile H.G. 336 din 2022, a unor cheltuieli cu cazarea și hrana acordate cetățenilor ucraineni aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, a depus la Primăria municipiului Sighetu Marmației, un număr de 4 cereri de decontare a cheltuielilor cu cazarea și hrana acordate cetățenilor ucraineni aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, le-a falsificat prin acțiuni distincte, prin atestarea în cuprinsul acestora a unor fapte sau împrejurări nereale, în sensul că, în perioada septembrie 2022 -decembrie 2022, la imobilul situat în Sighetu Marmației a cazat și hrănit mai mulți cetățeni ucraineni.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: În perioada aprilie 2022 – februarie 2023, mai mulți cetățeni au depus la Primăria municipiului Sighetu Marmației, Primăria comunei Săpânța, Primăria comunei Ocna Șugatag și Primăria comunei Rona de Sus, județul Maramureș cereri prin care au solicitat decontarea cheltuielilor cu hrană și cazare care se acordă în baza O.U.G. nr. 15/2022, declarând în fals că în perioada martie 2022 – ianuarie 2023 ar fi găzduit refugiați străini sau apatrizi, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, însă, refugiații menționați în cuprinsul cererilor nu au fost găzduiți în imobilele menționate în cuprinsul acestora și nici nu au beneficiat de hrana pentru care s-a solicitat decontarea, astfel că, persoanele care au depus cererile de decontare, au încasat fără drept, sume importante de bani, având drept consecință prejudicierea bugetului din Fondul de Rezervă Bugetară pus la dispoziția Guvernului României. Sumele: 20 de lei/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare. În total a cerut 55.580 lei.
Ucraineni cazați în România, doar că ei nu au călcat niciodată în România
Dar să exemplificăm cum se cazau ucraineni care, de fapt, nu au fost niciodată în România. Svitlana, cetățean ucrainean – în perioada de referință susnumita nu a intrat ori staționat pe teritoriul României; Kavchuk (cetățean ucrainean) inculpatul a declarat că i-a acordat cazare și hrană în perioada 01.11.2022-31.12.2022, numai că în baza de date ucraineanul nu a intratori staționat pe teritoriul României; KHOMYN cetățean ucrainean, cu privire la care inculpatul a declarat că i-a acordat cazare și hrană în perioada 01.11.2022-31.12.2022, nu figurează în baza de date cu vreo mențiune, astfel că, în perioada de referință, susnumitul nu a intrat ori staționat pe teritoriul României; KAMINSKYI , cetățean ucrainean, cu privire la care inculpatul a declarat că i-a acordat cazare și hrană în perioada 01.11.2022-31.12.2022, nu figurează în baza de date cu vreo mențiune, astfel că, în perioada de referință, susnumitul nu a intrat ori staționat pe teritoriul României; MASSALSKII , cetățean ucrainean, cu privire la care inculpatul a declarat că i-a acordat cazare și hrană în perioada 01.11.2022-31.12.2022, nu figurează în baza de date cu vreo mențiune astfel că, în perioada de referință, susnumitul nu a intrat ori staționat pe teritoriul României. Și am putea continua…
Ucrainenii au recunoscut că fotografiau pașapoarte iar românii depuneau cereri
În cursul urmăririi penale au fost audiați cetățenii ucraineni … și Oprish … care, potrivit bazei de date a IGPF, în perioada 01.09.2022-31.12.2022 pentru care au fost decontate inculpatului, cheltuieli cu cazarea și hrana, au staționat pe teritoriul României. Cu toate acestea, cei 2 cetățeni ucraineni, deși s-au aflat pe teritoriul României) în perioada anterior arătată, nu au fost găzduiți de inculpat. Mai mult, pe cererile întocmite de către inculpat, în privința celor 2 cetățeni ucraineni, nu este menționată corect zona din care provin. Referitor la inculpat, a arătat că, acesta a locuit în perioada respectivă în Săpânța, însă își păstra bunurile personale la apartament. Declarația martorului este contrazisă celelalte mijloace de probă administrate. Astfel, s-a stabilit că, imobilul din Săpânța, unde … își are domiciliul, este o casă în care a funcționat până la sfârșitul anului 2021, o pensiune și este compusă din 6 camere cu destinația dormitor (folosite, conform procesului-verbal de efectuare a percheziției domiciliare autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți prin mandatul nr. 202/28.03.2023, una de către inculpat, una de către fratele acestuia iar una de mama și bunica inculpatului), o bucătărie, 3 camere de depozitare, o sală de mese și camere de baie. Cu privire la acest imobil bunica și respectiv fratele acestuia au depus la Primăria comunei Săpânța un număr de 10 cereri de decontare a cheltuielilor cu cazarea și hrana, cereri potrivit cărora la imobilul în care locuiau inculpatul, fratele, mama și bunica acestuia, au fost acordate în perioada octombrie 2022 – februarie 2023, servicii de cazare și hrană unui număr total de 188 cetățeni ucraineni. Luând în considerare numărul mare de cetățeni ucraineni despre care bunica și fratele inculpatului au declarat că le-au acordat cazare la imobilul din Săpânța (respectiv lunar câte 20-30 cetățeni ucraineni) este greu de crezul că la acel imobil ar fi locuit și inculpatul, dat fiind faptul că acesta își păstra bunurile personale (inclusiv sume de bani) la apartamentul din Sighetu Marmației.
Totodată, a mai declarat că, el s-a ocupat de fotografierea pașapoartelor și tot el colecta sumele de bani de la inculpat, pe care le distribuia cetățenilor ucraineni, însă nu a supravegheat cetățenii ucraineni și nu i-a urmărit dacă locuiesc efectiv în mod constant la apartament. Această susținere nu poate fi primită, deoarece este inexplicabil ca cineva să nu știe dacă mai locuiesc și alte persoane, împreună cu el într-un imobil cu 4 camere, pentru o perioadă de mai multe luni de zile și, mai mult ####### ####, potrivit bazei de date a IGPF nici nu a staționat pe teritoriul României, în toată perioadă menționată în cererile depuse de către inculpat. Martorul Oprish a declarat că tatăl său Oprish a intrat în mod fraudulos pe teritoriul României, și acesta este motivul pentru care nu este operată nicio mențiune în baza de date a Poliției de Frontieră. Această susținere nu poate fi luată în considerarea mai ales că, Oprish, potrivit bazei de date a IGPF, în perioada 03.04.2018-06.02.2022 a intrat/ieșit în mod regulat pe/de pe teritoriul României, folosind pașaportul biometric nr. xxxx ori pașaportul simplu nr. xxxx, împrejurare în care așa zisa intrare frauduloasă nu se justifica.
foto generat de AI cu titlu exclusiv ilustrativ








