În 2013, un nume total neașteptat a apărut în prim-planul fotbalului românesc: Avântul Bârsana. Echipa din județul Maramureș a evoluat în 16-imile Cupei României cu FCSB, Steaua București la acea vreme. Formația era condusă de Laurențiu Reghecampf. Bucureștenii s-au impus cu 4-0 prin dublele marcate de Kapetanos și Răduț.
La formația de liga a IV-a, seria Nord in Maramureș, juca și actualul primar al comunei Bârsana, Teodor Ștefanca. Zecile de suporteri care au traversat țara pentru a o susține pe Avântul Bârsana au făcut spectacol în tribunele arentei din Berceni. S-au îmbrăcat în costume populare și au cântat neîncetat piese din zona Maramureșului. La final, în zona vestiarelor s-a dat startul unei mici petreceri, cu învârtite tradiționale în care s-au prins și fotbaliștii Avântului.
În ultimii ani, deși a fost constant în lupta pentru primele locuri din Liga 4 Maramureș, Bârsana nu a promovat în al treilea eșalon. Motivul? Lipsa banilor. În liga a treia, costurile sunt mult mai mari, deplasările mai lungi, baremele arbitrilor mai costisitoare, iar Avântul nu-și permite aceste cheltuieli. Acum, Primăria Bârsana aloca aproximativ 30.000 de lei echipei de fotbal, iar diferența pentru a putea acoperi cheltuielile dintr-un sezon de liga 4 sunt acoperite de la diferiți sponsori.
Stadionul nou, cu nocturnă va fi finalizat în 3-4 luni
De câteva sezoane, Avântul Bârsana joacă meciurile de ”acasă” la Ocna Șugatag, pentru că terenul echipei a fost ”sacrificat” și în locul său au fost construite o grădiniță, un loc de joacă și un teren cu gazon artificial de dimensiuni reduse, unde se strâng tinerii din sat la final de săptămână.
Acest lucru este pe cale să se schimbe. În apropiere, “este se construiește noul stadion. E drept, fără tribune dar cu instalație de nocturnă, teren de antrenament cu suprafață de tartan (se vor putea juca meciuri de handbal, baschet, tenis), clădire administrativă cu vestiare, gazon. Potrivit administrației publice locale lucrările vor fi finalizate spre finalul verii. Costurile se ridică la 1,8 milioane euro, iar banii provind de la Compania Națională de Investiții (CNI).





Sală de sport în valoare de 1,6 milioane euro
In imediata apropiere se ridică și o sală de sport. ”Abia așteptăm să revenim acasă cu echipa de fotbal, cu Avântul Bârsana, pentru că deocamdată jucăm în deplasare meciurile de acasă. Suntem bucuroși că se lucrează, s-a avansat foarte mult și cu ajutorul lui Dumnezeu spun eu până în vară spun eu lucrările se vor finaliza, atât la baza sportivă, cât și la sala de sport. Sala de sport costă în jur de 1,6 milioane euro, iar baza sportivă 1,8 milioane lei. Avem copii cu calități sportive bune și vor avea la dispoziție facilități excelente pentru a face performanță. Și nu doar ei, toată comunitatea va beneficia de aceste investiți” ne-a declarat primarul Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.









