În ultima perioadă, în cazul înșelăciunilor online, metodele folosite sunt tot mai diversificate și convingătoare.
Polițiștii au identificat un tip de înșelăciune care se răspândește rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, respectiv mesajele cu privire la încălcarea regulilor de circulație.
Un mesaj precum: „Încălcarea regulilor de circulație a fost înregistrată și verificată de sistemul inteligent de monitorizare. Conform noilor reforme administrative din 2026, neplata amenzii în perioada stipulată va duce la o taxă de întârziere a plății de până la 30%, care va fi sincronizată cu baza de date națională a șoferilor și cu istoricul dumneavoastră de credit. (Numărul amenzii: 2026-TRX-89214) Termen limită de plată: 13 mai 2026, 23:59″și punerea la dispoziție a unui portal „oficial” pentru reclamații și plăți pot fi convingătoare, însă NU UITAȚI să verificați întotdeauna sursa și veridicitatea lor.
Reamintim faptul că poliția nu trimite mesaje prin care solicită accesarea unor linkuri!
Pentru a fi în siguranță vă recomandăm:
❌ să nu furnizați date personale sau informații bancare persoanelor necunoscute;
❌să verificați cu atenție sursa mesajelor primite și autenticitatea site-urilor;
❌să evitați să accesați linkuri nesigure;
❌să nu efectuați plăți în avans către persoane necunoscute.
Fiți prudenți și informați-vă înainte de a efectua orice acțiune online.
Polițiștii recomandă cetățenilor să manifeste prudență atunci când utilizează internetul, pentru a evita să devină victime ale înșelăciunilor online.
În situația în care ați fost victima unei infracțiuni de înșelăciune, sesizați cea mai apropiată unitate de poliție și evitați continuarea conversațiilor cu persoanele suspecte.









