Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

EXCLUSIV: Doi răniți după ce un BMW s a izbit de un TIR pe DN1C Baia Mare – Dej (video) – ACTUALIZARE

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1C, localitatea Căpâlna, județul Sălaj, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. Impactul a dus la rănirea a 2 persoane din autoturism, care primesc îngrijiri medicale la fața locului. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers.

Din Cele două persoane rănite au fost transportate la UPU Zalău de catre Echipajul TIM si un echipaj SMURD, iar o victimă refuza transportul la spital. La fața locului pompierii asigură măsurile PSI.

ACTUALIZARE

Noi informații au fost făcute publice de polițiști în cazul accidentului rutier produs în această dimineață pe Drumul Național 1C, în localitatea Căpâlna, comuna Gâlgău.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, accidentul s-a produs în jurul orei 05:25, iar la fața locului au intervenit polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou.

Din primele cercetări efectuate de oamenii legii a reieșit că un tânăr de 21 de ani, din județul Suceava, aflat la volanul unui autoturism BMW, circula pe DN 1C, din direcția Baia Mare către Dej.

În împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, acesta ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

Impactul a fost unul extrem de violent, autoturismul fiind grav avariat.

În urma accidentului, șoferul BMW-ului și o tânără de 20 de ani, pasageră în autoturism, ambii din județul Suceava, au suferit leziuni.

Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Șoferii nu consumaseră alcool

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Anchetă în desfășurare

Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor și efectuarea cercetărilor.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT