Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației au intervenit de urgență în localitatea Bocicoiu Mare pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit de aproximativ 30 de metri pătrați.
La fața locului au fost mobilizate imediat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD si o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului clădirii.
Din păcate, evenimentul s-a soldat cu o victimă.
Până la sosirea forțelor de intervenție, un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost extras din interiorul locuinței de către vecini. La o primă evaluare medicală, persoana nu prezenta arsuri la nivelul corpului, însă se află în stop cardio-respirator.
În sprijinul echipajelor medicale terestre a fost solicitat un elicopter SMURD, care a aterizat la fața locului.
Incendiul a fost lichidat cu succes de către pompieri, evitându-se propagarea la vecinătăți.
Incendiu la o casă din localitatea Bocicoiu Mare









