Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

EXCLUSIV: Anchetă URIAȘĂ în Maramureș – Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane au fost descoperite de un localnic pe un câmp din Pribilești! Criminaliștii în ALERTĂ MAXIMĂ (actualizare – VIDEO)

Este alertă maximă în aceste momente în Maramureș. Desfășurare masivă de forțe ale instituțiilor statului pe un câmp de la marginea localității maramureșene Pribilești. Sunt prezente mai multe echipaje ale poliției, echipajul criminalistic, specialiștii de la Serviciul de Medicină Legală dar un procuror criminalist.

Totul după ce pe câmp a fost descoperit un craniu uman. Zona a fost securizată iar ancheta este în plină desfășurare. Deocamdată nimeni nu știe cum a ajuns craniul respectiv în zona aceea, nici cui aparține. Se bănuiește că vechimea acestuia ar putea fi de cel puțin 4-5 ani de zile.

Să mai spunem și faptul că din zona respectivă în Ajunul Crăciunului din anul 2022 a dispărut un localnic în vârstă de 46 ani (la data respectivă). De atunci nu a fost găsit deși a fost căutat de familie și poliție zile la rând. S-au folosit inclusiv drone. Deocamdată niciun indiciu nu duce spre confirmarea că ar fi vorba despre bărbatul dispărut. Totuși nu se exclude această variantă.

Cert este că vor urma proceduri complexe de identificare pe care specialiștii Serviciului de Medicină Legală urmează să le efectueze pentru a putea identifica cui aparține craniul și pentru a stabili și cauza decesului.

ACTUALIZARE

Polițiștii și criminaliștii au mai căutat pe câmpul respectiv și au găsit și un picior uman, dar și o geacă ce avea două telefoane. Cel mai probabil corpul a fost dezmembrat în timpul aratului de primăvară. Ancheta este în plină desfășurare.

Ce spune Poliția

La data de 24 mai a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați despre faptul că, pe un teren agricol din localitatea Pribilești, a fost găsit un craniu uman.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care au descoperit mai multe fragmente osoase. Acestea au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș, în vederea stabilirii cauzei decesului și identității persoanei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.

foto principal generat de AI cu titlu exclusiv informativ și ilustrativ

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT