Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

DJ 186 – Valea Izei a intrat oficial în șantier! Se reabilitează tronsonul Bârsana – Nănești – Oncești – Vadu Izei!

”În mandatul meu anterior, între 2016 și 2020 am reabilitat aproape 200 de kilometri de drum județean în Maramureș. A fost cea mai mare mobilizare pentru infrastructura rutieră din județ din ultimele decenii. Tot pe Valea Izei, între 2019 și 2020 am reabilitat aproximativ 40 de kilometri de drum județean, pe tronsonul dinspre Bârsana către Săcel, iar acum continuăm exact ceea ce am început atunci” spune Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.

Ce se întâmplă acum pe DJ 186?

A început oficial reabilitarea celui mai circulat drum din Maramureșul Voievodal, drumul pe care circulă localnicii, turiștii și toți cei care ajung în inima Maramureșului istoric. Este drumul care leagă comunități, pensiuni, afaceri și oameni.

Cât se modernizează? 13 kilometri de drum județean, de la intersecția DJ185 din Bârsana până la DN18, traversând 4 localități: Bârsana; Nănești; Oncești și Vadu Izei.

Cu ce bani?

Investiția este de aproximativ 12 milioane de euro, fonduri europene prin Programul Regional destinat autorităților locale.

Cum se lucrează? Constructorul DIFERIT lucrează pe două tronsoane simultan: Bârsana – Nănești și Oncești – Vadu Izei. Antreprenorul general este un maramureșean din Săliștea de Sus și mă bucur că pe aceste drumuri istorice lucrează oameni ai locului.

De ce vede lumea acum doar săpături și șanțuri?

Pentru că prima etapă este una extrem de importantă: canalizarea pluvială. Poate că nu se vede spectaculos, dar este una dintre cele mai importante lucrări pentru rezistența drumului. Se realizează sistemul de scurgere a apelor pentru ca fundația drumului să nu fie afectată în timp. Practic, construim baza corectă înainte de asfalt.

Ce tehnologie folosim pentru drum? Una modernă, construită să reziste traficului greu:

  • frezarea asfaltului existent
  • excavarea completă a fundației
  • aproximativ 40 cm de balast
  • încă 20 cm de balast stabilizat
  • strat binder – aproximativ 6 cm
  • strat final de uzură – aproximativ 4 cm
  • Balastul stabilizat devine practic „ca betonul” și oferă rezistența necesară pentru trafic intens și greu.

Când începe asfaltarea? Între Oncești și Vadu Izei se va turna binderul începând cu 2 iunie. Între Bârsana și Nănești, la începutul lunii iulie.

Ce va avea nou acest drum? Nu facem doar asfalt. Facem infrastructură completă:

  • trotuare între 0,7 m și 1,2 m
  • piste de biciclete
  • aproximativ 800 de accese și podețe către proprietăți
  • 10 stații de autobuz
  • parcări în Oncești, Vadu Izei și în extravilan
  • reabilitarea a 26 de podețe
  • Practic, de la gard la gard, Valea Izei va arăta așa cum merită Maramureșul.

Care sunt cele mai dificile lucrări?

Podurile. Avem:

  • un pod de aproximativ 56 m peste Mara, la Vadu Izei
  • un pod de aproximativ 54 m peste Iza, la Oncești
  • și cel mai complicat: podul de la Valea Caselor din Bârsana

Primele două poduri pot fi reabilitate sub trafic, cu semaforizare și circulație alternativă. Dar podul din Bârsana trebuia demolat complet. Aici am avut cea mai mare provocare. Dacă îl demolam fără soluție alternativă, Valea Izei ar fi fost practic blocată aproape două luni, iar traficul spre Sighetu Marmației ar fi trebuit deviat prin Călinești și Ferești.

Cum am rezolvat?

Cu omenie și sprijin din partea comunității. Împreună cu primarul Teodor Ștefanca, am găsit o soluție datorită unei femei extraordinare din Bârsana, tanti Ileana. Ea a acceptat ca prin grădina ei să facem varianta de ocolire temporară pentru trafic. A înțeles cât de important este acest drum pentru întreaga Vale a Izei și a ales să ajute comunitatea. Pentru asta îi mulțumesc public!

Când va fi gata drumul? Termenul final este 15 octombrie 2026, iar recepția finală va avea loc în noiembrie 2026.

Ce înseamnă un șantier pentru Maramureș? Înseamnă dezvoltare. Înseamnă locuri de muncă. Înseamnă economie locală.

Astăzi lucrează aproximativ 75 de oameni pe acest șantier, iar în perioada de vârf, în iulie–august, vor fi aproape 175 de oameni mobilizați aici. ”Știu că există disconfort. Știu că oamenii vor răbdare și rezultate. Dar mai știu ceva: fără infrastructură nu există dezvoltare. Anul viitor, cei care astăzi stau în coloană și trec prin șantier vor circula pe unul dintre cele mai moderne drumuri din Maramureș. Iar eu voi fi aici, în teren, alături de constructor și de oameni, până la final. Mulțumesc pentru încrederea acordată! Acum am revenit să vă spun, privindu-vă în ochi: MĂ ȚIN DE CUVÂNT!” transmite Gabriel Zetea.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT